Conflictul din Libia, explicat: cine cu cine luptă şi care sunt mizele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană are dificultăţi în a găsi o abordare comună în ceea ce priveşte criza din Libia, în ciuda proximităţii ţării africane de bătrânul continent.

Ca urmare a lipsei sale de acţiune, Turcia şi Rusia sunt statele care iau deciziile în ţara nord-africană bogată în petrol – deşi tentativa lor de a intermedia un mult aşteptat armistiţiu s-a blocat în această săptămână.

Însă în acest context, cancelarul german Angela Merkel a invitat puterile implicate în războiul libian să participe la o conferinţă de pace la Berlin, duminică, marcând cea mai recentă tentativă de a rezolva conflictul care durează de nouă ani, notează Politico.

Cine se luptă cu cine în Libia?

Două guverne se luptă pentru a prelua controlul Libiei. Guvernul de Acord Naţional de la Tripoli (GNA), condus de către prim-ministrul Fayez al-Sarraj, este recunoscut de către Naţiunile Unite şi este susţinut de mai multe miliţii. 

Administraţia rivală, din estul ţării, este aliată generalului Khalifa Haftar, care conduce aşa numita Armată Libiană Naţională (LNA).

Haftar, cândva aliat al lui Gaddafi, se prezintă pe sine ca fiind un zid de apărare împotriva extremiştilor, în timp ce oponenţii săi consideră că e un dictator în devenire. Între timp, GNA a încercat fără succes să-şi exercite autoritatea şi este marcat de dispute interne. Ambele părţi se bucură de susţinerea unor puteri străine.

Cum a apărut acest conflict?

Libia s-a transformat într-un stat eşuat după prăbuşirea dictatorului Muammar Gaddafi, a cărui înlăturare de la putere în 2011 a fost facilitată de o campanie de bombardare condusă de NATO. Administraţii succesive nu au reuşit să controleze numeroasele miliţii din ţară, care deţin de fapt adevărata putere în Libia. Armele s-au înmulţit imediat după rebeliune, în ciuda unui embargo.

Violenţele au crescut în 2014 şi după un scrutin disputat în acel an, ţara s-a despărţit în două administraţii, al-Sarraj ajungând în fruntea GNA în 2016. Între timp, Haftar a lansat o ofensivă militară care i-a permis să deţină controlul asupra a mari porţiuni din teritoriu. Gruparea Stat Islamic a obţinut pentru scurt timp un avanpost în ţară, dar a fost înfrântă.

În luna aprilie a anului trecut, o încercare a lui Haftar de a prelua controlul capitalei Tripoli a dus la o nouă escaladare a tensiunilor. După nouă luni, ofensiva a rezultat într-un impas volatil. Un armistiţiu temporar a fost intermediat de Turcia şi Rusia, săptămâna trecută, care părea să fie respectat, în ciuda unor ciocniri minore.

Cine îi susţine pe Haftar şi pe al-Sarraj?

În ultimii ani, conflictul din Libia s-a transformat într-un război prin intermediari, mai multe puteri externe implicându-se pentru a apăra interese ideologice şi economice. Administraţia lui al-Sarraj este susţinută de ONU şi de puteri occidentale, inclusiv SUA, dar se bazează în principal pe Turcia, Qatar şi Italia. 

Haftar se bucură de sprijinul Egiptului, Emiratelor Arabe Unite (EAU), Rusiei, Arabiei Saudite, Iordaniei şi Franţei.

EAU l-au ajutat pe Haftar în mod semnificativ, cu susţinere aeriană şi armament avansat, potrivit ONU. De asemenea, Arabia Saudită l-a ajutat pe general cu fonduri generoase şi Egiptul a echipat forţele sale cu arme. Franţa i-ar furniza şi ea asistenţă militară lui Haftar, rachete franceze fiind găsite la o bază LNA, anul trecut, însă guvernul a negat că i-ar fi dat generalului arme. Rusia a fost acuzată că a trimis mercenari în Libia.

Ankara a trimis consilieri militari la Tripoli şi a transmis să va trimite soldaţi, după ce Parlamentul turc a aprobat o misiune militară în Libia, la începutul lui ianuarie. Guvernul turc a ajutat deja Tripoli cu echipament precum dorne. De asemenea, există informaţii că luptători sirieni aliaţi cu Turcia s-au alăturat luptei de partea lui al-Sarraj.

Ce vor statele implicate?

Italia, fosta putere colonială în Libia, spune că vrea să stabilizeze ţara pentru securitatea naţională. Roma a pariat pe guvernul lui al-Sarraj pentru a-i asigura interesele, inclusiv accesul la rezerve de petrol. Migraţia este un alt element de îngrijorare – Roma a reînnoit anul trecut un acord controversat privind migraţia cu GNA. Guvernul francez neagă la nivel oficial că îl susţine pe Haftar, dar consideră că acesta este cea mai bună opţiune pentru a elimina extremismul. Şi Franţa are interese legate de petrol în Libia.

Arabia Saudită, Egipt şi EAU îl văd pe Haftar ca pe un aliat împotriva răspândirii Islamului politic, îndeosebi a Frăţiei Musulmanilor, pe care aceste state o consideră organizaţie teroristă. GNA include o facţiune afiliată Frăţiei Musulmanilor. Turcia şi Qatar, pe de altă parte, sunt susţinătoarele Frăţiei Musulmanilor.

Pe lângă motivele ideologice, Turcia are şi un alt motiv pentru susţinerea GNA: Ankara şi guvernul al-Sarraj au semnat recent un acord maritim controversat prin care Turcia vrea să deţină părţi ale estului Mediteranei, o zonă despre care se crede că are rezerve vaste de gaze.

SUA îl susţin oficial pe al-Sarraj, însă s-au menţinut în mare parte în afara acestui conflict, în timpul administraţiei Trump, deşi preşedintele i-a uimit pe aliaţi anul trecut atunci când l-a lăudat pe Haftar în timpul unei discuţii telefonice. Rusia a profitat de conflict pentru a-şi extinde influenţa în regiune, în absenţa unei implicări unitare a Occidentului.

Ce rol joacă petrolul din Libia?

Administraţiile rivale se luptă şi pentru controlul asupra rezervelor de petrol ale ţării, cele mai mari din Africa şi temelia economiei libiene. Haftar a capturat aşa-numita semilună a petrolului din Libia, unde se află cea mai mare parte a rezervelor de hidrocarburi. Mai multe rezoluţii ONU numesc compania petrolieră de stat a Libiei, Corporaţia Naţională a Petrolului (NOC), ca fiind singura legitimă pentru a gestiona şi a vinde petrolul ţării, deşi au existat tentative ale lui Haftar de a sparge monopolul.

Mai multe companii internaţionale lucrează cu NOC. Compania italiană Eni este cel mai mare producător  străin de petrol din ţară, însă se confruntă cu o competiţie acerbă de la firma franceză Total, care îşi extinde operaţiunile aici. Luptele au forţat Eni să-şi suspende producţia la un câmp petrolier de câteva ori în ultimele luni şi situaţia precară a dus la întârzierea unui acord între compania italiană şi BP, pentru a spori producţia. În plus, compania rusă Taftnet a reluat activităţile de exploatare la sfârşitul anului trecut.

Cum este UE implicată?

Stabilizarea Libiei este o problemă vitală de securitate pentru Uniunea Europeană şi statele sale membre. Statul afectat de război este în prezent un punct de pornire pentru imigranţii ilegali care pleacă din Africa de Nord spre Europa, în special Italia. Libia este, de asemenea, plină de arme şi deşi Statul Islamic a fost învins în regiune, extremismul rămâne o îngrijorare reală.

Însă având în vedere că Franţa şi Italia susţin părţi opuse, UE nu a reuşit să răspundă coerent haosului din Libia.

Bruxellesul s-a concentrat în mare parte pe gestionarea migraţiei, însă cooperarea sa cu paza de coastă libiană a fost intens criticată de activiştii din domeniul drepturilor omului. Associated Press a descoperit recent că sume mari de bani UE ajung în mâinile militanţilor şi ofiţerilor pazei de coastă care exploatează şi maltratează migranţi.

Ce se face pentru potolirea conflictului?

În această lună a existat o avalanşă de acţiuni diplomatice privind Libia. Merkel a mers la Moscova pentru a aborda şi subiectul Libia, printre altele, şi atât al-Sarraj, cât şi Haftar au călătorit la Roma, deşi cei doi nu s-au întâlnit. Liderul susţinut de ONU a mers şi la Bruxelles pentru discuţii cu oficiali UE, dar eforturile europene nu au dus la rezultate semnificative până acum.

Între timp, Turcia şi Rusia au preluat conducerea. Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au iniţiat un armistiţiu, săptămâna trecută, Haftar şi al-Sarraj călătorind la Moscova pentru discuţii indirecte. Haftar a părăsit Rusia fără a semna acordul pentru un armistiţiu permanent, dar potrivit Germaniei el susţine armistiţiul temporar existent.

Eşecul discuţiilor de la Moscova le oferă europenilor o nouă şansă de a ieşi în faţă. Duminică vor avea loc discuţii privind Libia la Berlin, ca parte a aşa numitului „proces Berlin”, un efort de mediere condus de germani, care adună mai multe state cu interese în ţara africană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite