Christiania, un nou „stat“ liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartierul cu veşnice probleme al oraşului Copenhaga, Christiania („Fristaden Christiania“), şi-a dobândit recent un nou statut după mai bine de 40 de ani de existenţă pusă sub semnul îndoielii şi de eforturi ale localnicilor de a le fi recunoscută „independenţa“.

În sfârşit, aceştia îşi pot savura victoria după ce le-a fost admisă o „administrare autonomă", ale cărei reguli au fost stipulate recent într-un document elaborat de Ministerul Apărării. Acesta acordă „dreptul de uzufruct" (contra 10 milioane de euro) cartierului care deja se autogestionează şi care se întinde pe o suprafaţă de circa 35 de hectare. După cum a declarat avocatul locuitorilor din Christiania, înţelegerea va permite ca un spaţiu considerat „anarhic" să se transforme, prin intermediul unui experiment legal, într-o zonă perfect locuibilă, unde să se desfăşoare cele mai diverse activităţi.

Deja în Christiania funcţionează o grădiniţă, o fabrică de biciclete, o alta de pâine, o tipografie, un post de radio, diverse săli de spectacole, un atelier de recondiţionat maşini vechi. Are propriul drapel, „pictat" cu trei puncte galbene pe fond portocaliu, reprezentând punctele celor trei „i" din numele „Christiania". În 2005, „oraşul liber" număra aproape 1.000 de locuitori, fiind, încă de la fondare, subiect a numeroase controverse din cauza comerţului cu canabis care se practică de zeci de ani în aer liber.

Drogul, sursă de venit

Vânzarea drogului „lejer" reprezenta, până acum ceva timp, o piaţă de peste 26 de milioane de euro anual, potrivit datelor furnizate de poliţie. Însă la 4 ianuarie 2005, standurile au fost desfiinţate, apoi distruse, fără să fie întrerupt comerţul cu drog, care se practică şi astăzi, dar „de la persoană la persoană", mai ales în zona „Pusher Street".

Totuşi, la marea demolare, câteva standuri au scăpat de la distrugere, astfel că pot fi admirate şi-n ziua de azi la Muzeul naţional al Danemarcei, unde au fost expuse. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite