„Chavez trăieşte!”, strigă miile de venezueleni care s-au strâns pentru a-l celebra pe preşedintele mort
0„A fost al doilea Bolivar al nostru”, spun cei strânşi în faţa Academiei Militare din Caracas, unde a fost depus sicriul cu trupul preşedintelul Hugo Chavez, care a murit marţi seară.
Cântecele în onoarea liderului comunist s-au oprit dintr-o dată atunci când sicriul a apărut pentru a fi depus la Academia Militară din Caracas, scrie corespondentul „The Guardian”.
Într-o mare de berete roşii şi cămăşi kaki, sicriul învelit în drapelul Venezuelei a fost acoperit de flori. „A fost un lider mondial, un tată”, spune funcţionarul public Yoceida Morales, în vârstă de 47 de ani, în timp ce mângâie o fotografie cu Chavez.
„Va trăi în noi pentru totdeauna.” Cei din jurul ei au încercat să o consoleze, dar ea se zbătea pentru a-şi croi drum prin mulţime până la coşciug. „Mereu, va trăi pentru totdeauna”, a ţipat ea. Ceilalţi au început să-i ţină isonul. „Chavez pentru totodeauna! Chavez trăieşte!”
Preşedintele Hugo Chavez, a murit marţi noapte, la 58 de ani, după ce anunţase de aproape doi ani că suferă de cancer. Preşedintele a murit în urma unui infarct, a declarat miercuri seară şeful gărzii prezidenţiale din Venezuela, relatează Associated Press.
„Nu putea vorbi, dar s-a citit pe buzele lui: «Nu vreau să mor. Vă rog, nu mă lăsaţi să mor». Îşi iubea ţara, s-a sacrificat pentru patria lui”, a declarat generalul Jose Ornella pentru AP.