Cât de aproape este Iranul de obţinerea bombei atomice?
0
Spre insatisfacţia Israelului şi a Statelor Unite, Iranul continuă să facă paşi înainte în programul său nuclear.
Săptămâna trecută, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că regimul de la Teheran a demarat producţia de uraniu metalic, încălcând astfel angajamentele asumate în acordul privind programul său nuclear, semnat în vara lui 2015 împreună cu şase mari puteri (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania). AIEA a făcut acest anunţ după examinarea unor mostre obţinute la o uzină de la Isfahan.
Totuşi, acest anunţ nu este o surpriză, deoarece autorităţile iraniene au declarat încă acum două luni că şi-au propus să producă uraniu metalic în scopuri, chipurile, de cercetare cu caracter civil.
Dar, după cum remarcă Wall Street Journal, uraniul metalic nu prea prezintă interes dacă nu are legături cu cercetări din domeniul militar. De altfel, uraniul metalic este considerat mai degrabă un derivat al procesului de îmbogăţire, fără valoare energetică. El poate fi folosit, de exemplu, la fabricarea de rachete antitanc, dar în niciun caz nu poate constitui ingredientul principal al unei „adevărate” bombe atomice.
Deşi producţia de uraniu metalic reprezintă o încălcare a acordului din 2015, acest lucru nu este îngrijorător, subliniază Wall Street Journal.
În afară de demararea producţiei de uraniu metalic, Iranul a mai anunţat în ianuarie că a început îmbogăţirea uraniului la 20%, care contravine de asemenea acordului din 2015. Şi totuşi, nici acest proces nu este suficient pentru fabricarea unei bombe atomice, deoarece pentru aceasta este nevoie de îmbogăţirea uraniului la 90%.
Dar, din 200 - 250 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, este posibilă obţinerea a 25 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 90%. În prezent, Iranul deţine 2.443 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,67% sau 4,5%, adică suficient pentru a produce două arme nucleare, potrivit experţilor.
Presupunând că Iranul dispune de uraniul necesar pentru fabricarea măcar a unei bombe, nu se ştie în ce stadiu se află per ansamblu. Ori, uraniul constituie doar combustibilul. Pentru o armă nucleară funcţională, mai este nevoie de un detonator, de declanşarea fisiunii şi mai ales de o rachetă capabilă să transporte focosul.
De cât timp ar avea nevoie Iranul pentru a fi capabil să dispună de un focos nuclear şi de un dispozitiv capabil să-l lanseze? Experţii au păreri împărţite pe acest subiect. Unii estimează că Iranul are nevoie de 2-3 ani, în timp ce alţii cred că s-ar putea dota cu o armă nucleară „bazică” în cel mult un an.
Dar, ţinând cont de pierderile suferite în ultimul timp, şi aceste estimări par puţin probabile. Iranul a rămas, de exemplu, fără omul cheie al programului său nuclear, expertul în fizică nucleară Mohsen Fakhrizadeh, asasinat la sfârşitul lui noiembrie cel mai probabil de o echipă specială a serviciului israelian de informaţii Mossad.
Anul trecut, o serie de explozii a afectat mai multe instalaţii nucleare strategice ale Iranului, inclusiv complexul Natanz, unde sunt asamblate şi testate centrifugile utilizate pentru îmbogăţirea uraniului. Iranienii le-au pus, evident, pe seama unor „sabotaje”.
După politica „presiunii maxime” a lui Donald Trump, instalarea administraţiei lui Joe Biden în Statele Unite alimentează speranţe de realizarea unor progrese diplomatice în dosarul nuclear iranian.
Însă Teheranul, la fel ca Washingtonul, îndeamnă cealaltă parte să facă primul pas în vederea unei reluări a dialogului.
Se încarcă comentariile...
