Boko Haram a răpit peste o mie de copii

Boko Haram a răpit peste o mie de copii

Militanţi Boko Haram FOTO Arhivă

Gruparea islamistă Boko Haram a răpit peste o mie de copii din 2013 încoace în nord-estul Nigeriei, a anunţat UNICEF într-un raport publicat vineri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raportul a fost publicat la patru ani de la răpirea a 276 de eleve din oraşul Chibok, transmite Reuters.

„Copiii din nord-estul Nigeriei continuă să fie ţinta unor atacuri la scară revoltătoare“, atrage atenţia Mohamed Malick Fall, directorul UNICEF Nigeria.

Potrivit lui, Boko Haram ia la ţintă şcolile laice.

„Aceste atacuri repetate împotriva copiilor, în şcoli, sunt de neconceput“, a subliniat el.

Pe de altă parte, cel puţin 2.295 de cadre didactice au fost ucise şi peste 1.400 de şcoli au fost distruse de Boko Haram, mai menţionează UNICEF.

Boko Haram, al cărei nume tradus din hausa, una din limbile folosite în Nigeria, înseamnă „Educaţia occidentală este un păcat“, duce din 2009 o insurecţie pentru instaurarea unui califat în nord-estul Nigeriei.

Este pentru prima oară când UNICEF publică un raport în cazul răpirilor efectuate de Boko Haram.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările