Biden, după întâlnirea cu regina Elisabeta a II-a: „Mi-a adus aminte de mama”. Despre ce lideri mondiali au discutat cei doi

Biden, după întâlnirea cu regina Elisabeta a II-a: „Mi-a adus aminte de mama”. Despre ce lideri mondiali au discutat cei doi

Jill Biden, prima doamnă a SUA / Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii / Joe Biden, preşedintele SUA / FOTO AFP

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite, a declarat că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu care a luat ceaiul duminică după amiază la palatul Windsor, i-a adus aminte de mama sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu cred că s-ar simţi insultată, dar mi-a adus aminte de mama, privirea şi pur şi simplu generozitatea ei”, a mărturisit Biden presei cu puţin timp înainte de plecarea sa de la Londra, citat de Reuters.
 
Biden a spus că în cadrul discuţiei, regina a vrut să ştie mai multe detalii despre Vladimir Putin, cu care Biden se va întâlni în câteva zile, şi despre Xi Jinping, liderul Chinei.
 
„Este extrem de binevoitoare, nu e nicio supriză aici, dar am avut o conservaţie groazavă. A vrut să ştie despre cei doi lideri - unul cu care urmează să mă întâlnesc, domnul Putin, şi a vrut să ştie despre Xi Jinping. Aşa că am avut o conversaţie lungă”, a mai spsu preşedintele american.
 
Cuplul prezidenţial american a petrecut la castelul Windsor peste o oră, cu circa 10 minute mai mult decât era prevăzut.
 
Biden a anunţat şi că a invitat-o, cu acest prilej, pe regină să viziteze Casa Albă.
 
Duminică seara, preşedintele american a aterizat la Bruxelles, unde va lua parte luni la summitul NATO.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările