Berlusconi vrea alegeri în februarie. Bursele cresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Silvio Berlusconi a promis aseară, după discuţiile cu preşedintele Giorgio Napolitano, că va demisiona imediat ce va adopta măsurile de relansare economică promise Uniunii Europene.

Silvio Berlusconi estimează că alegeri legislative anticipate ar putea fi ţinute în februarie anul viitor, cu un an înainte de termen. „Il Cavaliere" a promis că nu va mai candida la aceste alegeri.

„De vreme ce nu văd ce altă majoritate ar fi posibilă, cred că alegerile vor fi organizate la începutul lui februarie, iar eu nu voi mai candida", a declarat el pentru cotidianul italian „La Stampa". Berlusconi, dar şi partenerii săi de coaliţie - Liga Nordului (extrema-dreaptă) şi l-ar dori în fruntea guvernului până la alegerile anticipate pe Angelino Alfano -actual şef al partidului la putere - PdLşi fost ministru al Justiţiei.

Vestea demisiei, primită cu entuziasm de pieţele financiare

Vestea viitoarei demisii a premierului italian a fost bine primită de pieţele financiare. Indicii bursieri din întreaga lume au deschis în creştere cu un punct. Euro s-a apreciat şi el cu 0,2% în raport cu francul elveţian (a căzut însă cu 0,1% faţă de dolar). Asta, în ciuda faptului că demisia anunţată şi negocierile pentru o nouă coaliţie ar putea duce la o perioadă de instabilitate politică în Italia, scrie Reuters. „Deşi lipsesc detaliile despre cine va forma noul guvern, investitorii sunt încrajaţi clar de faptul că va exista o schimbare", este de părere Terry Pratt, trader pentru IG Markets.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite