Argentina: Senatul a respins legalizarea avortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţie anti-avort la Buenos Aires FOTO EPA-EFE
Manifestaţie anti-avort la Buenos Aires FOTO EPA-EFE

Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara Papei Francisc, punând capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost adoptat de către deputaţi în iunie, relatează AFP.

În total 38 de senatori au spus „nu“ textului care prevede întreruperea voluntară a sarcinii în ptimele 14 săptămâni, 31 au votat „pentru“, iar doi s-au abţinut.

Votul a fost salutat cu focuri de artificii şi strigăte de bucurie de către activişti împotriva avortului adunaţi la Buenos Aires în faţa Parlamentului, unde se desfăşurau dezbaterile.

În cealaltă parte a Pieţei Congresului domina dezamăgirea, iar lacrimi curgeau pe faţa susţinătorilor legalizării avortului.

Susţinătorii avortului, adunaţi în masă, de miercuri dimineaţa, lângă Congres, agitau fulare verzi - simbolul revendicării legalizării, libertăţii şi gratuităţii avortului.

În rândul susţinătorilor avortului, o mână de manifestanţi izolaţi a incendiat paleţi lângă două rânduri de grilaje care despărţeau cele două tabere şi au aruncat cu pietre către poliţişti antirevoltă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite