Bătălia se dă între interese, orgolii, ambiţii şi elemente simbolice şi de imagine. În plus, SUA au doar 3 săptămâni la dispoziţie pentru un acord înainte de campania pentru alegerile prezidenţiale de la 18 iunie din Iran care va complica şi mai mult situaţia actuală. Cum întâlnirile au loc cu negocieri indirecte SUA-Iran, sunt şi mai complicate, cu cât lumea musulmană a trecut prin ultima vineri din Ramadan, cu propriile reguli şi limitări.

Principalele elemente în discuţie sunt revenirea SUA în acordul pentru blocarea accesului Iranului la arma nucleară, părăsit în 2018 de către Preşedintele Donald Trump, şi eliminarea sancţiunilor directe în numeroase sectoare, printre care cele direct legate de programul nuclear iranian – domeniul tehnologic, bancar şi financiar – dar şi legate de economia iraniană în sens mai larg – domeniul energiei, petrol şi gaze, industria auto, asigurări şi industrie autoportuară. Iranul a început, în schimb, să reîmbogăţească uraniul, a achiziţionat noi centrifuge mult mai performante şi a îmbogăţit uraniu la 60% puritate. Negocierile se poartă indirect, deoarece partea iraniană a refuzat negocierile bilaterale iar SUA nu e parte a grupurilor de experţi şi a consiliului JCPOA pentru că s-a retras din acord.

Principiul înţelegerii ar fi simplu: SUA revine în acord şi ridică sancţiunile – este de acord cu majoritatea – iar Iranul revine în acord, permite AIEA – Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să monitorizeze facilităţile şi renunţă la materialul îmbogăţit. Totuşi, aici apar marile diferenţe care se menţin, deşi există o dorinţă autentică a ambelor părţi de a ajunge la un acord. Iranul doreşte concesii în plus dincolo de ridicarea sancţiunilor, care presupun, de exemplu, scoaterea Gardienilor Revoluţiei Islamice de pe lista organizaţiilor teroriste în SUA. În plus, consideră că trebuie să aibă un avantaj simbolic şi de imagine pentru a-l folosi în campania prezidenţială pentru a avea sprijinul populaţiei dar şi pentru că SUA a fost cea care s-a retras din acord.

Pe de altă parte, SUA consideră că sunt multe teme de acoperit care nu existau în precedentul acord. E vorba despre acţiuni pe care Iranul le-a realizat în ultimii trei ani de la părăsirea acordului de către Washington, care au fost tolerate de ceilalţi semnatari, dar şi despre un acord mai puternic şi mai strâns SUA – Iran ulterior, care vizează şi alte teme, respectiv rachetele balistice iraniene şi ingerinţa iraniană în Orientul Mijlociu ameninţând securitatea aliaţilor SUA, cu precădere Arabia Saudită şi Israelul. Acestea ultime motive au stat la baza retragerii din Acord şi presiunii pentru o înţelegere mai largă de către precedenta administraţie Trump. Rămâne de văzut ce se întâmplă cu materialul nuclear deja produs, dar şi cu centrifugele – SUA ar dori distrugerea lor, Iranul doar păstrarea lor sub cheie şi monitorizare a AIEA.

Acordul este îngreunat şi de agenda şi precedentele nefavorabile care strică orice formă de încredere în varianta monitorizării de către AIEA. Chiar în perioada funcţionării acordului, în ciuda faptului că Iranul şi statele europene se aflau încă în JCPOA, Iranul a achiziţionat centrifugele cu tehnologie superioară, care realizează mult mai rapid îmbogăţirea. Apoi există cel puţin 4 situri unde AIEA a descoperit activităţi neraportate legate de substanţe nucleare, la 3 dintre ele a cerut acces iar în cazul a două dintre ele, Iranul a amânat timp de 4 luni accesul, întârziindu-l, în timp ce desfăşura operaţiuni de curăţire şi dărâmare a unor facilităţi. Într-un caz, AIEA a spus că a identificat produse chimice care trădează uraniul îmbogăţit prezent la locaţie şi neraportat. Pe aceste precedente, încrederea e greu de atins.

Administraţia Biden şi-a făcut un obiectiv din revenirea în JCPOA, a notat acest lucru în campania sa electorală şi în program, însă condiţiile solicitate de precedenta administraţie republicană Trump rămân pe masă. Strategia actuală este revenirea în JCPOA cu toate garanţiile şi accesul, ulterior negocierea unui acord mai larg şi mai strict, care să includă rachete balistice şi ingerinţa în tutelarea şi finanţarea miliţiilor şiite pro-iraniene în Irak, Siria şi Yemen. Totuşi, lucrurile au evoluat şi tehnologic, şi în ceea ce priveşte cunoaşterea dobândită de către experţii în domeniul nuclear iranieni, iar aceste progrese nu au cum să fie şterse sau luate înapoi.

Grupurile tehnice s-au reunit de vineri, 7 mai, pentru a găsi soluţii pe care să le ofere părţilor, pentru a depăşi componentele tehnologice de verificare necesare şi formulele de blocaje în negocieri, iar sâmbătă, 8 mai, a intervenit negocierea între membrii JCPOA cu SUA, fără prezenţa Iranului. Lucrurile merg spre un succes al negocierilor, dar condiţiile puse şi o voinţă manifestă neclară din partea Iranului, acolo de unde se aşteaptă decizia politică şi renunţarea la condiţionalităţi nerezonabile, pot deraia procesul oricând. SUA a pus concesii pe masă, a acceptat ridicarea sancţiunilor, dar şi Iranul trebuie să permită transparenţa, accesul, monitorizarea şi verificarea strictă a angajamentelor sale la toate siturile pentru a crea premizele încrederii, prin prisma precedentelor mai nefericite.

În discuţie a intrat şi soarta a 4 prizonieri americani în Iran, iar un al cincilea este invocat, Robert Levinson, fost agent FBI dispărut în 2007 în zona insulei iraniene Kish şi considerat mort. Şi Iranul vrea să facă schimbul cu proprii săi prizonieri din închisorile americane. Acordul privind prizonierii ar urma să fie separat, însă să influenţeze Acordul final de revenire a SUA în JCPOA, din care se scriu deja cele mai importante pasaje. Totuşi, lipseşte formula de angajament pentru reluarea negocierilor extinse pe temele majore ce au determinat ruptura - rachete balistice iraniene şi ingerinţele prin miliţiile şiite în Orientul Mijlociu – despre care nu există nici un element care să fi transpirat public, şi nu se ştie cum ar putea arăta şi interveni o garanţie în acest sens.