A născut în avion, la peste 9.000 de metri altitudine, după ce a părăsit Afganistanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

O femeie care părăsise Afganistanul după preluarea controlului de către talibani a născut sâmbătă în avionul care o ducea spre Marea Britanie, scrie BBC. Soman Noori călătorea împreună cu soţul şi cu cei doi copii ai lor.

Soman Noori, 26 de ani, zbura la peste 9.000 de metri altitudine, de la Dubai la Birmingham, după ce plecase din Kabul, când a intrat în travaliu. 

Fără niciun medic la bord, ea a fost ajutată de membrii echipajului să nască, potrivit Turkish Airlines, operatorul zborului.

   Femeia a născut o fetiţă sănătoasă, pe care o va numi Havva (Eva).

Soman Noori zbura împreună cu soţul ei, Taj Moh Hammat, 30 de ani, şi cei doi băieţi ai lor.

   Turkish Airlines a mai precizat că avionul a aterizat în Kuweit, ca măsură de precauţie, înainte de a-şi continua zborul spre destinaţia finală, Birmingham.

   Un eveniment similar a avut loc cu câteva zile înainte, când o altă afgană a născut la bordul aeronavei care o evacua din ţară, imediat după ce a aterizat pe baza aeriană Ramstein din Germania.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite