A murit Arthur Sulzberger, fostul director al New York Times

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director şi preşedinte general al New York Times, Arthur Sulzberger, iniţiatorul unor schimbări profunde la unul dintre dintre cele mai prestigioase ziare americane, a murit sâmbătă la vârsta de 86 de ani, relatează AFP.

Times a anunţat că Arthur Sulzberger a decedat la domiciliul său din Southampton, în statul New York (nord-vest), în urma unei lungi suferinţe din cauza unei boli.

Sulzberger, cunoscut mai mult în lumea presei ca "Punch", a condus ziarul menţionat între 1962 şi 1992. În acest timp, el a transformat New York Times într-una din cele mai populare şi influente publicaţii din lume.

Arthur Ochs Sulzberger a condus cotidianul timp de 34 de ani ca director al publicaţiei şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

El a preluat funcţia de redactor-şef al publicaţiei în 1963, în momentul în care cotidianul, influent şi respectat, se afla într-o situaţie financiară precară.

El a renunţat progresiv la conducere în anii '90, abandonând postul de redactor-şef şi director al publicaţiei în favoarea fiului său Arthur Ochs Sulzberger Jr în 1992, iar ulterior pe cel de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al grupului în 1997.

Publicaţia a anunţat la 14 august numirea fostului patron BBC Mark Thompson în funcţia de preşedinte-director general.

Sub administraţia lui Arthur Sulzberger, cotidianul a devenit naţional, fiind distribuit din California şi până pe Coasta de Est şi aflându-se în centrul unui imperiu diversificat care include ziare, reviste, posturi de televiziune şi de radio, dar şi site-uri Internet.

În opinia lui Arthur Sulzberger, scrie Times în ediţia de sâmbătă într-un lung articol despre fostul său patron, este necesar ca o întreprindere de presă să poată să câştige bani pentru a-şi păstra o "voce puternică şi independentă".

Această independenţă s-a evidenţiat în mod special în 1971, când el a hotărât să publice documente clasate secret al apărării despre Vietnam, cunoscute sub numele de "Pentagon Papers", după numele Departamentului american al Apărării.

Administraţia Nixon a solicitat oprirea publicării. Times a refuzat şi a câştigat în justiţie, la Curtea Supremă, o hotărâre care a marcat istoria libertăţii presei în Statele Unite.

Cotidianul newyorkez, cumpărat de către Adolph S. Ochs în 1896 - bunicul lui Arthur Sulzberger - este condus în continuare de a patra generaţie a familiei, un lucru rar în lumea presei. Times citează în acest sens o afirmaţie a fostului său patron, care spunea cu umor "concluzia mea este simplă; nepotismul funcţionează".

"Punch a fost unul din cei mai proeminenţi editori de ziare din istorie. Marinar cu stagiu, el nu ceda niciodată şi a apărat până la capăt libertatea presei", a declarat Arthur Ochs Sulzberger Jr., actualul editor al ziarului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite