Ce înseamnă acolo „criză sanitară majoră“: peste 220.000 decese recenzate şi aproape 18 milioane de contaminări, dintre care un număr de 360.960 de noi cazuri în doar 24 de ore.

Imaginea incredibilă a unui dezastru care depăşeşte orice proiecţie a militarilor pentru ceea ce ar putea fi un dezastru militar extrem provocat de un conflict deschis de mare intensitate în care să fie folosit armament convenţional. Bilanţul total, până acum, depăşeşte numărul de 200.000 de victime, dar asta doar din statisticile oficiale care sintetizează informaţiile din zonele unde au putut ajunge serviciile de intervenţie. A fost consemnat şi un bilanţ similar cu cel de război: 3.292 de victime în 24 de ore.

S-a produs una dintre situaţiile extreme anunţate în varianta lor teoretică în diversele cluburi discrete de discuţii: cazul în care o catastrofă umanitară uriaşă ar afecta, rapid, extrem de agresiv, una sau mai multe dintre naţiunile sărace sau foarte sărace, „decontectându-le“ cvasi-nstantanu şi pe o perioadă nedeterminată de la sistemele de supravieţuire a ceea ce este (sau ar trebui să fie) sistemul de cooperare internaţională. Exact asta se petrece acum în India, unde teritorii întregi, fiecare cu populaţie egală cu a unora dintre statele mari ale lumii, se găsesc acum aproape totalmente izolate, ca pe timpul marilor pandemii din Evul Mediu, ameninţate în imediat de epuizarea totală a rezervelor de intervenţie din rezervele statelor sau din cele naţionale ale Indiei şi, în orice caz, complet depăşite în organizarea serviciilor medicale elementare sau, cum se vede, de nevoia de a dispune în condiţii demne de trupurile decedaţilor, incinerate cu miile în stradă sau alături de locurile unde au fost montate corturile pentru bolnavi.

Alta ar fi trebui să fie situaţia? Mai corect spus, întrebarea ar fi trebuit să fie dacă situaţia ar fi putut să fie alta dacă n-am fi avut o guvernanţă globală a lumii bogate cufundată în propria frică, minciună şi neputinţă, toate condiţionate de o cumplită bătălie ideologică. Într-atât de dură şi de absurdă încât rezultatul final este cel de acum: în ciuda tuturor declaraţiilor de intenţii, pe cât de demagogice, pe atât de inutile şi perverse, nu s-a putut garanta funcţionarea unui sistem global menit să răspundă unei crize globale.

Mai marii şi puternicii acestei lumi, atunci când epidemia devenise evidentă, au instituit bazele - absolut teoretice - ale unui asemenea sistem de distribuţie universală a vaccinurilor, un sistem de reacţie rapidă pe principiul accesului egal al tuturor oamenilor, al tuturor naţiunilor, la dreptul universal la viaţă. S-a spus atunci că aceasta era dovada adevăratei „diplomaţii a vaccinurilor“ care avea în centrul ei principiul că „nimeni nu va fi lăsat în urmă“ şi că naţiunile bogate şi înţelepte ale lumii îşi vor abandona atitudinea lor tradiţională de tip colonial, egoismele specifice relaţiilor epocii coloniale în care metropola era mereu cea privilegiată, pentru a da şi nefericiţilor din Commowealth (în acest caz din India, fosta „perlă a coroanei imperiale britanice“) dreptul minimal de a accesa soluţiile medicale promise prin sistemul Covax, sistemul global în cooperare cu OMS.

Promisuni care s-au risipit în fum în momentul în care naţiunile bogate sau alianţele lor s-au blocat în vechiul comportament super-protecţionist, începând între ele o bătălie atroce pe livrările de vaccin şi transmiţând sistemului COVAX mesajul realist „n-avem, vă dăm cât putem sau din ce ne-a rămas“. Eventual ce-a rămas din stocurile nefolosite de ser AstraZeneca.

Drept care, confruntate cu această realitate pe care au fost nevoite s-o accepte în genunchi, ţările din grupul uriaş al subdezoltaţilor, săracilor şi al celor în curs de dezvoltare au fost lăsate să se descurce cum vor putea. Atunci a apărut, spre stupefacţia nervoasă a ţărilor din prima categorie, cealaltă ofertă din care se compune acum „diplomaţia vaccinurilor“: cea compusă din oferta chinezilor şi ruşilor care au oferit ceea ce se promisese iniţial de întreaga comunitate internaţională, adică doze de vaccin pentru săraci.

Iar situaţia internaţională a fost marcată într-un mod extrem de interesant de această ofertă, poate decisiv pentru o lungă perioadă, nu numai de ţările sărace la care se gândeşte toată lumea, ci şi, acum, de din ce în ce mai multe ţări chiar şi din UE.  Aveţi aici un foarte recent raport de la Economist Intelligence Unit  care explică foarte clar care sunt consecinţele politice ale lipsei de inteligenţă şi empatie a „lumii civilizate şi bogate“ faţă de ceilalţi şi care sunt urmările implantării masive a Chinei şi Rusiei într-o vastă zonă a lumii disperate, profund indiferentă la sloganele ideologiei reîncălzite pentru Noul Război Rece. E firesc să fie aşa deoarece, aşa cum arăta de curând o telegramă de pe France Presse, din cele peste un miliard de doze de vaccin anti-Covid-19 administrate până acum în lume, doar 0,2% au ajuns la populaţia ţărilor sărace.

O analiză din The Economist reia aceste date pentru a explica situaţia pe care o demonstrează fără putinţă de dubiu această „hartă a noii diplomaţii ruso-chineze a diplomaţiei umanitare“:

Pentru a obţine ajutorul, multe ţări s-au s-au orientat înspre Rusia şi China... Cele două ţări umplu acum «golul în aprovizionarea cu vaccin» oferindu-se să furnizeze dozele necesare. Au trimis milioane de doze pentru ţările condamnate să se afle la coada livrărilor mondiale (în sistemul Covax, n.n.) O asemenea diplomaţie a vaccinurilor cu siguranţă va duce la ridicarea ratingului global al celor două ţări, la îmbunătăţirea relaţiilor şi la câştiguri în materie de influenţă geostrategică. UE estimează că guvernul rus are intenţia să trimită vaccinuri în aproximativ 70 de ţări, cele mai multe din Asia, Europe de Est şi America Latină. Până pe 22 aprilie, China distribuise vaccinuri sau deja anunţase că are intenţia s-o facă, în peste 90 de ţări. Prin comparaţie, lumea bogată - în principal SUA şi UE - oferă puţin iar COVAX, iniţiativa globală de distribuire a vaccinurilor - este marcat de recentele restricţii decise de India în privinţa exporturilor de vaccinuri“.

Astfel, diplomaţia americană de tip „me first“ ameninţă să aibă consecinţe imprevizivile pe măsură ce se măreşte, aproape în fiecare săptămână, numărul ţărilor care primesc răspunsul concret la cererile de ajutor umanitar adresate Rusiei şi Chinei. Politic vorbind, tocmai pentru că această criză produsă de pandemie este atât de gravă şi de complexă, „diplomaţia vaccinurilor“ deplasează linii de influenţă semnificative. Gândiţi-vă numai la faptul că Indonezia - cea mai mare ţară musulmană din lume - a devenit în doar câteva luni un hub regional pentru vaccinul chinezesc SINOVAC sau, politic vorbind, ce înseamnă decizia Emiratelor Arabe Unite de a începe faza de testare a aceluiaşi vaccin în scopul de a construi o fabrică de producţie şi de a obţine de la chinezi dreptul de export al producţiei în toată lumea arabă. Dar nu numai acolo se fac mari jocuri cu semnificaţie pentru viitor.

În Europa, Ungaria şi Muntenegru au adoptat formula vaccinări masive cu produsul chinez, ajuns acum câteva zile şi în Republica Moldova (vezi foto):

E vorba despre 150.000 de doze donate de Sinofarm şi Sinovac care se adaugă astfel celor 100.000 achiziţionate din aceeaşi sursă de guvernul de la Chişinău.

Cel mai important eveniment în partida de şah geostrategic în domeniu va avea loc săptămâna viitoare: OMS a programat reuniunile de analiză pentru a se spune dacă cele două vaccinuri chinezeşti sunt posibil de integrat în schema aprobată de OMS pentru „licenţă pentru folosire în caz de urgenţă“, aşa cum sunt toate cele folosite acum în lume, aşa cum a afirmat Kate O'Brien, sefa departamentului de imunologie de la OMS: „Suntem încântaţi de faptul că am ajuns la punctul în care am putut planifica cele două reuniuni ca parte a procesului formal de autorizare. OMS este în contact permanent cu cele două companii pentru pregătirea reuniunii oficiale de analiză.“

Cu certitudine, dacă OMS aprobă pentru utilizare cele două vaccinuri, pentru Beijing apare un enorm câştig în balanţa geostrategică, mai ales că va fi auorizată oficial participarea la programul COVAX. Circulă deja informaţia că India ar putea primi imediat o doză uriaşă din cele două vaccinuri, alături de transporturi de materiale sanitare indispensabile (butelii de oxigen în primul rând). Şi asta, în afara semnificaţiei umanitare, deoarece se pare că şi ruşii vor face acest lucru în paralel cu oferta chineză, vine să vă arate care e reala valoare adăugată (să-i spunem în termeni de politică umanitară a livrărilor strategice de vaccin) a hărţii realizate de cei de la The Economist.

Se poate, puţin şi discret, complet defazaţi, să asistăm la un joc care ne depăşeşte cu mult, pioni - sper că nu de sacrificiu total - în partida care împarte lumea după alte criterii decât cele înscrise în cărţile oficiale de democraţie, fiind, cum ne stă obiceiul, la linia de demarcaţie între teritoriile operative.

Ghinion.