Întâlnire secretă între preşedintele Israelului şi regele Iordaniei

Întâlnire secretă între preşedintele Israelului şi regele Iordaniei

Isaac Herzog / FOTO EPA-EFE

Isaac Herzog, preşedintele Israelului, a anunţat că s-a întâlnit în secret săptămâna trecută cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei la Amman.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Săptămâna trecută am avut cu regele Iordaniei o conversaţie foarte lungă, am fost în palatul lui o seară întreagă. A fost o întâlnire extraordinară”, a declarat preşedintele Herzog într-un interviu, din care au fost difuzate extrase de către canalele de televiziune israeliene sâmbătă seara, la o oră de mare audienţă, scrie Agerpres.

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică.

„Iordania este o ţară foarte importantă. Am un respect imens pentru regele Abdullah, un mare lider şi un actor regional foarte important”, a spus Isaac Herzog, într-un comunicat de presă. Comunicatul vorbeşte şi despre „întrevedere călduroasă”, la invitaţia regelui Iordaniei, şi în cursul căreia cei doi lideri au discutat „probleme strategice, la nivel bilateral şi regional”.

„Printre lucrurile pe care le-am discutat se află subiectele aflate în centrul relaţiilor dintre ţările noastre, în special un acord privind importul de produse agricole (...) problemele energetice, dezvoltarea durabilă şi soluţii la criza climatică pe care le putem promova împreună”, a adăugat comunicatul.

Întâlnirea are loc în contextul în care cele două ţări caută îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale după plecarea lui Benjamin Netanyahu de la conducerea guvernului israelian.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările