Urmaşii lui Havel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaclav Havel a fost admirat în egală măsură în Vest şi în Est, şi atunci când era scriitor, şi când a devenit, din disident, politician. E greu să mai găseşti azi pe cineva ca el. Cu atât mai puţin în Cehia.

Într-adevăr, zilele trecute, s-au ţinut alegeri pentru Camera inferioară de la Praga, iar vedetele competiţiei au fost Andrej Babiš, un miliardar care conduce partidul ANO (care înseamnă „da” în cehă), Ivan Bartoš, liderul partidului Piraţilor, şi Tomio Okamura, care conduce formaţiunea Libertate şi Democraţie Directă.

Primul a câştigat scrutinul cu aproape 30 de procente, fiind comparat de către adversari cu Berlusconi sau cu Trump. În preajma campaniei electorale, lui Babiš i-a fost ridicată imunitatea de deputat, fiind suspectat că a fraudat fonduri europene, pentru a construi un centru de afaceri lângă Praga. La fel ca mulţi politicieni români, el a replicat zicând că justiţia e politizată şi că, dacă va conduce guvernul, va lupta cu adevărat împotriva corupţiei. Nu e singurul paradox. Şi mai şocant e faptul că Babiš a reuşit să impună ANO ca partid anti-sistem, deşi a avut portofolii în guvernul precedent, împreună cu social-democraţii şi creştin-democraţii. Crezul său politic e simplu: guvernul trebuie condus ca o afacere. De aici decurge şi ideea că la Bruxelles sunt numeroşi politicieni şi birocraţi care nu înţeleg nimic. Şeful ANO e astfel în deplin acord cu ceilalţi trei lideri ai ţărilor din grupul de la Vişegrad, fiind, de altfel, ca şi ei împotriva adoptării euro şi împotriva primirii refugiaţilor. Spectrul politic al guvernelor din centrul Europei acoperă acum cele mai importante patru familii europene, fiindcă Babiš e membru al Alianţei liberalilor, Orban Viktor e din PPE, Roberto Fico este socialist, iar Beata Szidło e conservatoare.

Celelalte două vedete ale scrutinului din Cehia s-au clasat la egalitate pe locurile 3 şi 4. Okamura s-a născut la Tokyo, dintr-o mamă moravă şi un tată jumătate japonez şi jumătate coreean. El a venit în Cehia la un an după separarea de Slovacia şi a făcut afaceri în turism. E şi autor, publicând până acum două cărţi de gastronomie (una despre bucătăria japoneză şi cealaltă despre bere) şi două de politică, una despre guvernare şi alta – care a dat şi numele partidului pe care-l conduce în acest moment – despre democraţia directă. Ivan Bartoš e liderul unei formaţiuni care, la fel ca alte partide ale piraţilor, cere mai multă transparenţă în politică. În Cehia, partidul există din 2009 şi, după rezultate slabe la alegerile din 2010-2011, a intrat în Cameră în urmă cu cinci ani cu trei deputaţi. Acum are 22 din totalul de 200.

Preşedintele Zeman – el însuşi un „original”, care e pro-Putin şi vrea referendum despre apartenenţa Cehiei la UE şi la NATO – îi va încredinţa sarcina formării unui cabinet lui Babiš.

Alte şase formaţiuni au intrat în legislativ, astfel încât Parlamentul de la Praga va fi alcătuit, pentru prima dată, din nouă partide. Locul al doilea a fost ocupat de o formaţiune care e aliată în plan european cu conservatorii britanici şi cei polonezi: e vorba despre Partidul Civic Democratic, creat în 1990 de către fostul premier Vaclav Klaus. Cu scoruri foarte slabe faţă de scruitnul precedent au intrat în Cameră social-democraţii şi comuniştii, cei din urmă nefiind interzişi după căderea Zidului Berlinului. Împreună, cele două partide de stânga au pierdut 50 de mandate! Pe locul şapte s-au clasat creştin-democraţii, iar pe următorul – TOP 09, formaţiune creată, acum opt ani, de către prinţul Karel Schwarzenberg, în vremea în care era ministru de externe. În fine, în legislativ a intrat un partid cu un nume bizar – Primari şi independenţi – alcătuit din foşti membri ai TOP 09.

Preşedintele Zeman – el însuşi un „original”, care e pro-Putin şi vrea referendum despre apartenenţa Cehiei la UE şi la NATO – îi va încredinţa sarcina formării unui cabinet lui Babiš. Acesta are la dispoziţie o lună pentru a forma o majoritate. Nu-i va fi uşor. Atât foştii aliaţi din guvernul învestit în 2012, cât şi Partidul Civic Democratic şi Piraţii refuză să colaboreze cu el. Nu e exclus să ne trezim cu un cabinet minoritar, alcătuit din miniştri ANO şi susţinut de către comunişti şi de Okamura.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite