Una dintre fondatoarele primei „moschei liberale“ din Berlin a intrat sub protecţia poliţiei. Ameninţată cu moartea, femeia spune că nu va ceda

Una dintre fondatoarele primei „moschei
liberale“ din Berlin a intrat sub protecţia poliţiei. Ameninţată cu moartea, femeia spune că nu va ceda

Seyran Ateş, avocată, activistă pentru drepturile omului şi cofondatoare a primei „moschei liberale“ din Germania FOTO ZDF

Seyran Ateş, una dintre cele şapte fondatoare ale primei „moschei liberale“ din Berlin, un lăcaş de cult musulman destinat bărbaţilor, femeilor şi membrilor comunităţii LGTB, a intrat sub protecţia poliţiei după ce a primit sute de ameninţări cu moartea, transmite RT.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă aşteptam la o astfel de reacţie. Mă aşteptam ca unii oameni să se împotrivească. Ştim foarte bine că unii bărbaţi refuză ca noi să atacăm valorile patriarhale“, a declarat Seyran Ateş pentru RT.

În ciuda ameninţărilor primite, această avocată şi activistă pentru drepturile femeilor spune nu se va lăsa intimidată, iar mişcarea pe care a generat-o nu mai poate fi oprită.

După Berlin, „moschei liberale“ urmează să fie deshise la Freiburg şi Köln (Germania), precum şi în Elveţia şi Norvegia, precizează ea.

„Moscheea liberală“ din Berlin le permite femeilor, bărbaţilor şi membrilor comunităţii LGTB să se roage împreună şi interzice accesul femeilor acoperite integral cu văl. De asemenea, acest lăcaş de cult este deshis femeilor care vor să predice.

Însă iniţiativa nu este pe placul imamilor conservatori. Mohammed Shafiq, directorul general al Fundaţiei Islamice Ramadan, cu sediul la Manchester, în Marea Britanie, s-a declarat total împotriva ţinerii rugăciunilor de către femei.

„Femeile sunt esenţiale în viaţa moscheei, dar rugăciunile  trebuie conduse de un bărbat. Orice tentativă de schimbare a acestei practici ar deforma 1.400 de ani de istorie a islamului, iar noi respingem aşa ceva“, a reacţionat el pentru RT.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările