Merită, la acest final de mandat al său de comisar român, să vorbim şi despre omul Dacian Cioloş, un personaj pe care l-am considerat întotdeauna (nu numai eu, părerea fiind unanimă printre colegii corespondenţi de presă la Bruxelles şi nu numai) drept unul de excepţie. Impunând, în ciuda tuturor prejudecăţilor sau imaginilor discordante aduse cu o furie mereu reînnoită de politicienii din ţară, că mai există - sau ar putea exista - şi politicieni români care să joace la standardele europene. Foarte important pentru o demonstraţie esenţială pentru România, privită mult prea adesea drept o ţară excentrică din care vin necontenit scandaluri, unde toată lumea este coruptă, ţară pentru care chiar unii europarlamentari români cer prelungirea sistemului de monitorizare ca singură formulă de control care ar feri ţara de dezastru.

Ieri, Dacian Cioloş a făcut un gest admirabil de politician român de nivel european: în ciuda tuturor aşteptărilor româneşti blocate în raţionamentul unei bătălii politice cu accente extrem şi care seamănă din ce în ce mai mult cu o competiţie de dat la gioale, a definit, în termenii civilizaţiei politice europene, prezenţa la Bruxelles a viitorului comisar român, Corina Creţu. Lămurind totodată, pentru cine vrea să audă şi să înţeleagă, întreg raţionamentul desemnării acesteia în cea mai înaltă structură executivă europeană precum şi importanţe reală a sectorului de care se va ocupa, cel al Politicilor Regionale.

Un portofoliu nu se dă unui stat membru, un portofoliu se dă unui comisar desemnat. Sigur că există o legătură între calitatea comisarului, competenţele lui şi portofoliul care i se acordă. Din acest punct de vedere, cred că România nu are motive de supărare, pentru că are un comisar european desemnat care are un portofoliu important”, a declarat Dacian Cioloş pentru DIGI24. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker „a ales oameni de calitate, oameni competenţi, pe care să îi îndrepte, mai ales, spre portofolii importante”, a mai spus acesta.

„România va fi bine reprezentată cu doamna Corina Creţu” în echipa lui Jean-Claude Junker, la Politica Regională, a apreciat Dacian Cioloş.

Comparaţi, vă rog, acest tip de analiză, acest mod de exprimare, cu suita de acuzaţii şi contra-acuzaţii care au umplut ultimele două săptămâni scena noastră politică, inflamată absolut artifical şi, poate, chiar cu bună ştiinţă, cu poveşti absolut rocamboleşti despre jocul de influenţe şi conspiraţii care ar fi însoţit procesul nominalizării Corinei Creţu. Pe de altă parte, ţineţi minte această floare rară în materie de joc politic naţional, căci urmează audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Moment pentru care - dacă informaţiile mele sunt corecte - s-ar fi pregătit deja un "dosar de dezvăluiri" care să fie dat membrilor comisiei REGIO, după un bun obicei neaoş  practicat de fiecare dată când apare un candidat în numele României. Oricare ar fi el.

Sincer să fiu, nu cred că scrisoarea domnului prim-ministru adresată partidelor politice din România şi europarlamentarilor care le reprezintă la Bruxelles va avea un efect notabil. Posibil să se întâmple aşa, dar prea multe şi mult prea urâte au fost episoadele anterioare ca să nu-mi închipui că şi de data asta procedura de intoxicare nu va fi încercată din nou.

Asta nu însamnă că un candidat nu poate fi contestat, ba chiar respins dacă argumentele sunt solide şi demonstrează că ar putea fi vorba despre o vulnerabilitate reală în sânul viitoarei Comisii Europene. Acesta este jocul democratic, acestea sunt prerogativele Parlamentului European şi trebuie luate foarte în serios, mai ales datorită poziţiei de colegislator pe care Tratatul de la Lisabona o conferă acestei instituţii fundamentale din arhitectura de putere de la Bruxelles.

Acestea fiind spuse, omagiam în gestul lui Dacian Cioloş un anume tip de abordare pe care l-am regăsit ca regulă esenţială în comportamentul delegaţiilor sau reprezentărilor naţionale de toate nivele din capitala Europei. Regulă ce spune că, în chestiunile care ţin de interesul naţional, după ce dezbaterea politică a avut loc în plan intern, oricât de dură şi necruţătoare ar fi ea, se ajunge la o poziţie comună care este cea a ţării respective, promovată şi susţinută prin toate mijloacele şi cu toate pârghiile disponibile. Nu mă refer acum la toate problematicile, temele sau priorităţile sectoriale care se dezbat, adesea în contradictoriu, în instituţiile puterii de la Bruxelles.

Vorbim despre ceea ce este agenda interesului naţional, cu cele câteva puncte ale sale, printre care, evident, reprezentativitatea naţională. Odată definită în spaţiul intern, rareori am văzut la Bruixelles delegaţii naţionale care să conteste puncte ale agendei naţionale şi, în orice caz, suntem singurii care, cel puţin până acum, au obiceiul funest de a transporta în bagaje lăturile naţionale pentru a le supune judecăţii mai marilor de la Bruxelles.

De câte ori aţi auzit personajele noastre politice de prim rang comentând laudativ un contracandidat, mai ales dacă în joc era o poziţie de importanţa şi puterea celei de comisar european?

Avem o patimă auto-distructivă, însoţită de un mod primitiv de a face politică, producătoare de daune enorme de imagine şi credibilitate. Contestăm, murdărim şi batjocorim orice şi pe oricine. Din principiu. Uitând un lucru elementar: în final, totul se întoarce, prin ricoşeu, împotriva noastră, împotriva credibilităţii de ţară şi reduce considerabil, chiar dacă pe un plan foarte puţin vizibil tocmai pentru că este extrem de sensibil, puterea de joc atunci când discuţia se poartă între actorii a căror primă armă pe plan internaţional este credibilitatea de ţară.

Cred, tocmai din acestă perspectivă, că gestul de civilizaţie şi înţelepciune politică făcut de Dacian Cioloş merită întreg respectul nostru şi omagiile pe care i le adresez, în numele meu şi al redacţiei „Adevărul”.