Un muzeu al artei islamice naşte controverse în Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planurile premierului italian, Enrico Letta, de a construi un muzeu al artei islamice pe malurile Marelui Canal din Veneţia, au stârnit reacţii reacţii negative din partea opozanţilor liderului de la Roma, membrii partidului extremist, Liga Nordului.

Iniţiativa a fost anunţată de şeful legislativului italian în timpul unei vizite oficiale în Qatar. La Doha, Letta a declarat că guvernul său „şi-a luat angajamentul de a analiza opţiunea construirii unui muzeu islamic în Veneţia“.

Decizia premierului a fost imediat atacată de formaţiunea politică radicală, Liga Nordului, care are, printre altele, o platformă xenofobă. Liga Nordului consideră că regiunea Veneto, din care face parte şi Veneţia, este unul dintre punctele sale forte, având o influenţă puternică în zonă.

Luca Zaia, guvernatorul regiunii şi membru senior al Ligii Nordului, a declarat că i se pare greu de crezut că „guvernul de la Roma are bani de aruncat pe un muzeu islamic“, în condiţiile în care Veneţia are multe alte probleme urgente de rezolvat, din cauza pericolului scufundării şi distrugerii celebrelor vestigii istorice.

„Sunt uimit să descopăr că dintre toate problemele pe care Italia le are, de la rata în creştere a şomajului, la afacerile care se închid sub povara taxelor excesive şi cea mai gravă criză economică de la al doilea război mondial încoace, ei se gândesc să arunce banii pe un muzeu nou, de-a dreptul inutil. Este o prioritate?“, a spus Zaia.

Massimo Bitonci, un senator al Ligii Nordului, a declarat: „Nu vrem niciun muzeu islamic în Veneţia. Letta ar face bine să se concentreze pe criza economică în loc să se gândească la moduri de a promova islamul“.

Ca republică independentă timp de peste un mileniu, Veneţia a avut schimburi economice importante cu Imperiul Otoman, dar şi lupte pentru controlul Mediteranei de Est. Una dintre bătăliile istorice a fost cea de la Lepanto, Grecia, în 1571, când flota veneţiană i-a înfrânt zdrobitor pe otomani .

Astăzi, atitudinea faţă de islam este mai ambivalentă ca niciodată. În timp ce Liga Nordului, care controlează regiunea Veneto, promovează un discurs xenofob şi intolerant la adresa altor religii, primarul Veneţiei susţine iniţiativa premierul Letta.

Edilul oraşului, Giorgio Orsoni, crede că deschiderea unui nou centru cultural va diversifica atracţiile oraşului şi va genera un număr mai mare de turişti. În plus, un muzeu al artei de inspiraţie islamică „evidenţiază multiculturalismul milenar al veneţienilor“, crede Orsoni.

„Slavă Domnului că atitudinea involuată a Ligii Nordului nu are nimic de a face cu oraşul nostru, care a fost dintotdeauna un centru urban cosmopolit, aflat la o răscruce culturală“, a concluzionat primarul Veneţiei. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite