UE, Protasevici şi dictatorii

În reacţie la aterizarea forţată a avionului Ryanair în scopul arestării lui Roman Protasevici, un blogger disident, UE adoptă sancţiuni contra regimului Lukaşenko. Sunt ele justificate? Indicate? Suficiente?

Dictatorul Rusiei Albe, care furase anul trecut alegerile din Belarus, reprimând apoi sângeros protestele poporului său revoltat, a comis recent un act de piraterie aeriană. A răpit oameni, deturnând un avion civil, plin cu pasageri, spre a captura un jurnalist disident.

Pe scurt: a săvârşit un act de terorism de stat. Unul fără precedent, comis aproape cert cu complicitatea, dacă nu şi la ordinul stăpânului său de la Kremlin, a cărui poliţie politică susţine serviciile secrete schingiuitoare şi ucigaşe din Belarus şi l-a salvat de debarcare, când i s-a răsculat naţiunea, pe stăpânul lor, dictatorul din Minsk.

Vladimir Putin i-a fost lui Lukaşenko un dascăl de ticăloşii excelent. Ani de zile Putin a dat cu tifla statelor europene adăpostind disidenţi ruşi, ucişi în serie în Anglia sau Germania cu arme de distrugere în masă, de pildă cu Poloniu şi Noviciok, sau cu unele convenţionale, dar şi ele letale.

Fapte şi reacţii

Împreună şi separat, Rusia şi Rusia Albă au ameninţat serios pacea internaţională. Mai grav decât oricând, tâlhăria şi crima politică puse în operă mai nou, în spaţiul aerian al Belarus, la aeroportul din Minsk şi în faţa camerelor de luat vederi exhibând luni un disident ca Protasevici nu doar arestat, ci şi bătut, torturat şi forţat să-şi admită vinovăţii imaginare, a încălcat toate liniile roşii ale unei convieţuiri cât de cât civilizate.

Mai mult. Prin intermediul răpirii lui Protasevici, serviciile secrete ale lui Lukaşenko şi ale complicelui său de la Kremlin, probează că ameninţă concret viaţa şi libertatea oricărui jurnalist critic faţă de tirani, ba chiar întreaga presă, încă liberă, din Europa, precum şi legile, instituţiile şi drepturile cheie ale statelor ei. Între altele, atacă la rădăcină sacrosanctul drept la azil politic în vigoare în toate ţările UE. Şi pune deci în pericol întregul Occident.

În replică, UE a închis spaţiul aerian pentru aparatele de zbor ale societăţii bieloruse, Belavia şi a îngheţat fonduri în valoare de trei miliarde destinate investiţiilor în Belarus. Atât? Atât. Reprezentanţii Comunităţii au mai bâiguit în plus, luni seara, câte ceva, confuz, despre alte eventuale sancţiuni de genul unor noi interdicţii de circulaţie în UE şi îngheţări de conturi pentru inşi din anturajul lui Alexander Lukaşenko, recompensaţi oricum, bogat, de dictator, pentru samavolniciile înfăptuite şi crimele pe care, dacă vor fi lăsaţi, le vor mai înfăptui.

Iar SUA? A reacţionat chiar şi mai ”dur”. Preşedintele Biden a calificat textual acţiunea aterizării forţate a avionului de pasageri la Minsk şi arestarea consecutivă a lui Roman Protasevici drept ”scandaloasă”. Brrr. Ce groaznic. Ce frică trebuie să li se fi făcut teroriştilor şi asasinilor. Tiranii de la Moscova şi Minsk precis că se vor fi cutremurat infernal.

Scopul sancţiunilor şi propaganda împotriva lor

ăsând hazul de necaz deoparte, e evident că era nevoie de sancţiuni, că pedepsirea regimului din Belarus era şi este justificată şi că e obligatoriu ca sancţiunile să fie suficiente. Căci ar fi menite să clarifice odată pentru totdeauna că lumea civilizată nu poate admite barbaria, terorismul de stat, pirateria. Şi simultan să descurajeze credibil şi eficient crima teroristă.

Or, nu era, cert, nevoie de noi măsuri de felul celor care au dat greş jalnic în trecut. Când sancţiuni de tot caraghioase i-au stimulat şi încurajat timp de ani şi decenii pe Lukaşenko, pe Putin, pe extremişti, pe tirani şi terorişti să scuipe fără jenă pe Europa şi uneori pe-americani, pe legile şi libertatea statelor de drept, pe drepturile omului de-acasă şi de dincolo de graniţe şi să încalce tot mai des, tot mai impenitent şi insolent, din ce în ce mai multe linii roşii.

Propaganda dictatorilor de la Moscova şi Minsk se ”justifică” vehiculând pretenţia, potrivit căreia şi vestul, ipocrit, ar fi făcut la fel, când, în 2013, ar fi forţat aterizarea unui avion bolivian al preşedintelui Morales, pentru că s-a presupus că la bord se afla americanul Edward Snowden. Demersul fusese discutabil. Dar, atunci nu se trimisese la atac un avion militar. Aparatul lui Morales ceruse aterizarea pe bază de dificultăţi tehnice. Liderul marxist al Boliviei acceptase ca autorităţile austriece să percheziţioneze aparatul său de zbor. Iar fugitivul nu era un ziarist şi un protestatar paşnic, ci un delincvent, un spion şi, din unghi american, un trădător, care încălcase flagrant, cu urmări în parte funeste, legile ţării sale, furând milioane de documente secrete.

Reacţii punitive reale, sau cele verbale, preferate de profitori

E, deci, obligatoriu ca pirateria şi terorismul de stat să genereze nu doar condamnări verbale, de care teroriştii îşi bat joc şi profită aproape ca de documentele divulgate de Snowden, considerându-le o recompensă, ci o ripostă viguroasă şi unitară a vestului.

În acest scop se cere boicotarea, de către Occident, a întreprinderilor de stat din socialistul Belarus, care-i procură valută dictatorului, prin intermediul exportului de gaze, petrol şi sare de potasiu. În cauză sunt, între altele, întreprinderi precum "Belaruskali", un mare exportator de îngrăşăminte chimice, care face afaceri extrem de rentabile cu firma germană Eickhoff.

Şi sute de alte companii germane, între care Bayer, Siemens, Daimler şi Commerzbank, ori fabrici de maşini-unelte ca Hauni Maschinenbau din Hamburg, profită din plin de pe urma lucrativelor afaceri cu întreprinderile sângerosului dictator din Minsk.

Le-ar durea un boicot? Desigur. Ar lovi şi în salariaţii din Belarus? Din păcate, da. Dar ar fi fără alternativă dacă s-ar dori cu adevărat sancţionarea şi descurajarea fără altercaţii militare a terorismului de stat.

Nu mai puţin evident este că nu trebuie pedepsit doar dictatorul de la Minsk, ci şi patronul lui de la Kremlin. Fără de care Lukaşenko n-ar mişca în flanc. Fără de care n-ar fi fost invadată Ucraina, declanşat acolo un război civil şi prin interpuşi, doborât avionul de pasageri MH 17 cu o rachetă, asasinaţi autohtoni şi străini cu arme de distrugere în masă, ajutaţi kaghebiştii lui Lukaşenko să reprime violent protestele paşnice din Belarus.

A admite evidenţa, potrivit căreia Lukaşenko ”a comis terorism de stat cu probabila complicitate a Rusiei”, dar a refuza, cum face expertul diplomatic al grupului social-democrat din Bundestag, Schmid, necesitatea opririi proiectului de gazoduct Nord Stream II, prin care Putin dezbină Europa, NATO şi vestul e, la alegere, o reacţie ori neghioabă, respectiv ticăloasă, ori schizofrenă şi involuntar sinucigaşă.

Perspective sumbre

Dar lumea liberă e parcă hotărâtă să confirme impresia dictatorilor, a extremiştilor şi teroriştilor, că e agrenată în degringoladă valorică şi în galopantă dezagregare morală. Vestul se arată ticăloşit, corupt, lacom şi orb, prea orb ca să-şi mai vadă interesele reale.

Conducătorii lui sunt, vai, incapabili, chiar şi în ceasul al 12-lea, să asculte de avertismentele celor care, ca Gary Kasparov, atrag atenţia de ani şi decenii că împăciuitorismul faţă de tirani ca Putin e la fel de fatal, precum cel afişat de liderii francez şi britanic în anii 30, cu preţul zecilor de milioane de vieţi secerate de cel de-al Doilea Război Mondial.

Din acest motiv, vestul, pe cât de ”progresist”, pe atât de poltron şi trufaş, nu ascultă nici de liderii comunitari baltici, polonezi, cehi şi slovaci, nici de ucrainienii lăsaţi aberant în afara NATO, şi nici de opozanţii din Belarus.

Or, vaccinaţi de o sută de ani de bolşevism, est-europenii ştiu cu toţii despre ce e vorba în materie de comunism, fascism şi tiranii răsăritene. Altfel decât diplomaţii români din subordinea lui Klaus Iohannis şi Bogdan Aurescu, ori a şefei Comisiei Europene, cum e fatal inadecvata Adina Vălean, est- şi central-europenii solicită degeaba, tot mai deznădăjduiţi, fermitatea şi rigoarea unui vest tot mai moale şi mai rizibil faţă de noul totalitarism din est.

Încât nu se pune întrebarea dacă va avea loc următorul act de barbarie şi de terorism de stat, ci unde, când şi cine-i vor fi victimele, ce jurnalişti vor fi răpiţi şi torturaţi, ce presă liberă îngenuncheată, ce disidenţi şi bloggeri schingiuiţi şi ucişi. Chiar nu vrem să ne facem bine?

Petre M. Iancu - Deutsche Welle