UE scapă de riscul de a intra în incapacitate de plată. Parlamentul European a aprobat suplimentarea bugetului pe 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul european
Parlamentul european

Parlamentul European a acceptat să aprobe suplimentarea cu 2,7 miliarde de euro a bugetului pe 2013, pentru a evita ca Uniunea Europeană să se afle în situaţia încetării de plăţi, transmite AFP. Votul în plenul Parlamentului European este prevăzut pentru joi, 24 octombrie.

„Această sumă va permite să se o onoreze o parte din cererile de rambursare prezentate în octombrie de către state, dar ea nu va fi suficientă pentru a plăti totul“, a declarat comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, potrivit căruia regularizările vor fi făcute în luna decembrie.

Statele membre au acceptat, marţi, să plătească această sumă de 2,7 miliarde de euro, care corespunde unei lipse de venituri din taxe vamale, ca urmare a crizei, a anunţat preşedinţia semestrială lituaniană a UE. Bugetul UE este alcătuit din contribuţii ale statelor (85%) şi din venituri din taxe vamale şi TVA.

Statele comunitare s-au angajat totodată să furnizeze, la sfârşitul lunii octombrie, 3,9 miliarde de euro suplimentare, sumă cerută de europarlamentari drept condiţie prealabilă pentru aprobarea bugetului multianual pentru exerciţiul financiar 2014 — 2020.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite