Grupare care, în perioada 2000-2007, a dus o activitate frenetică ce include, printre altele, 10 omoruri, două atacuri cu bombă şi 15 jafuri de bănci. Doi dintre membrii acestui trio, Uwe Mundlos şi Uwe Boenhardt, au fost găsiţi morţi în septembrie 2011 în urma a ceea ce pare să fi fost o sinucidere. Poveste rămasă până acum absolut neclară căci evenimentul a survenit imediat după un jaf din Eisenach când, spune poliţia, cei doi ar fi incendiat rulota în care locuiau sub identităţi false şi s-ar fi sinucis în momentul în care vehiculul în care se aflau a fost înconjurat de forţele de ordine. În rulota incendiată a fost găsită arma de serviciu a poliţistei ucise, Michele Kieser.

FOTO: În mijloc, Uwe Boenhardt

Procesul de acum a vizat-o pe Beate Zschäpe, 43 de ani, acuzată de implicare directă în cel puţin două dintre atacurile cu bombă şi în 15 dintre jafuri de bănci perpetuate de Uwe Mundlos and Uwe Boenhardt şi de complicitate în uciderea a opt turci, un grec şi a unui poliţist şi acum condamnată la închisoare pe viaţă. Împreună cu ea au fost judecate şi alte patru persoane acuzate de a fi sprijinit în mod direct acţiunile membrilor grupării criminale de extremă dreaptă de orientare declarată naţional-socialistă. Ralf Wohlleben (38 de ani) şi Carsten Schultze (33 de ani) sunt acuzaţi de complicitate în uciderea a nouă persoane, Holgher Gerlach (39 de ani) este acuzat de acordarea de sprijin unei organizaţii teroriste, iar Andre Eminger (33 de ani) a fost acuzat de a fi acordat asistenţă în jefuirea a două bănci precum şi la organizarea atacului cu bombă în cartierul vechi din Koln (2001).

Fotografii din dosarul poliţiei germane: de la stânga la dreapta Uwe Boehnhardt, Uwe Mundlos şi Beate Zschäpe.

Povestea ar putea să pară scoasă dintr-un roman poliţist, dar, din păcate, este absolut reală şi tragică. Cei trei s-au întâlnit la începutul anilor '90 într-un club situat într-un orăşel din centrul Germaniei. Foarte rapid, se încheagă un triunghi amoros extrem de activ, iar cei trei decid să locuiască împreună. Pe lângă asta, ei îşi descoperă la fel de rapid credinţele comune în idealurile naţional-socialiste, fondând chiar un grup de acţiune de extremă-dreapta denumit "Colegii din Iena" şi, din 1995, participă deseori la evenimentele organizate sub egida "Ligii de protecţie de la Thuringen", un alt grup neonazist. Poliţia a documentat existenţa, din 1998, a unui atelier în care cei trei construiau bombe artizanale, se încearcă organizarea unui flagrant, acţiunea eşuează şi cei trei dispar la timp.

Imediat după aceea, Beate Zschäpe şi cei doi iubiţi ai săi fondează NSU şi, au spus procurorii, ea a fost de fapt personajul central deoarece ea făcea rost de locuinţe, de arme şi tot ea plănuia atacurile, chiar dacă nu participa direct la unele dintre ele, preferând să stea acasă şi să facă de mâncare pentru cei doi complici. Legăturile dintre ei erau extrem de puternice, astfel încât Beate, imediat după ce aude de moartea celor doi, decide să explodeze o bombă în apartamentul ei din Zwickaus (estul Germaniei) unde locuia atunci şi să se predea imediat poliţiei.

Acum lucrurile ar putea fi considerate ca definitiv lămurite, odată cu încheierea procesului de la Munchen, cel mai important împotriva neonazismului care a avut loc în Germania după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Totuşi, imediat după aflarea verdictului, în Germania au avut loc demonstraţii de stradă în care se cerea continuarea cercetărilor privind activităţile grupării neo-naziste şi a eventualelor posibile complicităţi.

Acest subiect pare să revină ca un leit-motiv în presa germană şi în comentariile făcute de colegii din diverse ţări care au urmărit cu mare atenţie evoluţia procesului. Întrebările sunt multe şi incomode, legate în primul rând de activitatea şi eficienţa serviciilor de informaţii germane care au identificat tardiv gruparea respectivă, iar serviciilor poliţiei federale nu au reuşit acţiuni decisive decât târziu, unii afirmând chiar că excesiv de târziu.

Şi mai este o întrebare fără răspuns: cât de puternică este reţeaua partidelor de extremă dreapta, a celor direct inspirate din ideologia nazistă. Acţionând nu numai în Germania, ci în întreaga Europă, în strânsă conexiune cu formaţiunile de acelaşi tip din SUA, cel ale "supremaţiei albe", unele dintre acestea acordând finanţări importante prietenilor lor europeni? Există, cu certitudine, o reţea internaţională de acest gen, iar evoluţia formelor de organizare a celulelor naţionale este extraordinar de diversă, câteodată, mai nou, acestea inspirându-se direct din tacticile şi metodele grupărilor teroriste din zona fundamentalismului islamic. Spre exemplu, din ce în ce în ce mai multe asemenea grupuscule precum NSU au adoptat formula - nouă pentru Europa - de a nu-şi revendica niciodată acţiunile (practică Al-Qaeda), ceea ce a constituit o piedică importantă în cercetările poliţieneşti şi, mult timp, a împiedicat încadrarea faptelor criminale într-un tipar oarecare, singura salvare venind de la informatorii inflitraţi (acum din ce în ce mai mulţi) în reţelele respective.

Ameninţarea teroristă de acest tip se dovedeşte extrem de periculoasă deoarece s-a dovedit că acţiunile plănuite se făceau complet în afara reţelelor clasice sau organizate pe tipare recognoscibile de poliţie sau mai uşor de identificat deoarece cuprindeau mai multe celule naţionale care, la un moment dat, puteau prezenta vulnerabilităţi posibil de exploatat de anchetatori. A fost oare vorba doar despre acest triunghi erotico-criminal sau organizaţia a fost parte a unei reţele mai mari, ejectată şi abandonată tocmai caracterului său restrâns "de familie", fanatici care ştiau prea puţine lucruri despre ceilalţi? O întrebare la fel de dificilă este de a se vedea cum a fost posibil ca cei trei acoliţi să fi putut să trăiască sub diverse identităţi, având seturi de acte complete cu care au reuşit să treacă de diversele controale ale poliţiei.

În fine, dacă vedem acum ce a fost în stare să facă un asemenea grup neonazist cu ideologie extrem de violentă antiimigranţi, ce s-ar putea întâmpla oare de acum înainte într-o campanie la care să solidarizeze şi oameni politici importanţi, din zona populist-extremistă, chemând la acţiune directă în stradă împotriva "străinilor", a oricăror "străini", nu numai musulmani? La Munchen, unde s-a pronunţat acest verdict de acum, s-a auzit odată (şi nu chiar demult) un asemenea apel criminal care s-a transformat mai apoi, în doar câţiva ani, în tragedia Holocaustului şi a celui de-al Doilea Război Mondial?

Lecţia aceea nu a fost oare suficientă? Nu, deloc, mai vrem, zic tineri precum aceşti participanţi la un marş neonazist...