Dar, ca şi în SUA, explicaţia de fond trebuie căutată în progresia vertiginoasă a sentimentelor de nemulţumire faţă de structurile şi politicile statului, faţă de prestaţia politicienilor şi faţă de ceea ce ei oferă ca speranţă pentru viitor. „Terorismul intern” este o formulă de tip umbrelă sub care sunt grupate de-a valma toate formele mai mult sau mai puţin organizate ale nemulţumirii sociale active şi doritoare să treacă la fapte şi să-şi facă ascultate şi respectate convingerile folosind forţa armelor. Aveţi aici definiţia americană dată în PATRIOT ACT pentru „terorismul intern” şi veţi vedea că, în principal, erau vizate organizaţii care puteau fi legate de apeluri la proteste şi nerespectarea ordinii statale.  

Ulterior, analizele de securitate au făcut ca atenţia să fie îndreptată – în SUA şi apoi, aproape imediat, în UE – către „exportul de terorism” organizat minuţios de către organizaţiile Jihadului islamic către statele unde se încerca crearea unei baze de convertiţi ideologic care să devină bazinul de recrutare pentru trecerea la nivelul superior. Una dintre variante era convingerea unora dintre aceşti tineri să se înroleze ca „luptători străini” pe diversele fronturi de luptă ale Statului Islamic sau altora organizaţii teroriste. Dar era doar una dintre variante, deoarece liderii organizaţiilor extremiste islamice au înţeles foarte rapid că existau cu mult mai multe formule de a exploata veleităţile de revoltă şi cantitatea de ură dublată de dorinţa de acţiune. Una dintre formulele privilegiate a fost aceea a „lupilor singuratici”, nu neapărat convertiţi, ci pur şi simplu furioşi, nemulţumiţi şi disperaţi care, foarte uşor, puteau fi canalizaţi către un final care să li se pară justiţiar şi, totodată, modalitate perfectă pentru a intra în posteritatea eroică.

Sursa: Daily Mail

Dar nimic din toate astea nu se putea întâmpla dacă, aşa cum se petrece în SUA, climatul social general nu ar fi evoluat spre un nivel de violenţă bazat pe sentimentul că lucrurile care merg prost nu pot fi corectate decât prin recurgerea la violenţă personală sau de grup. Nu statul este contestat, ci formulele de ordine stabilite, într-o revoltă în numele unor convingeri rasiste şi de extrem dreapta în numele doctrinelor „frăţiilor albe” din SUA sau, cum s-a întâmplat în Norvegia, în numele unei ideologii neo-naziste formulată în termenii creştinismului militant.

Analizele prospective trimise liderilor politici de către diferitele servicii de informaţii au arătat că probabilitatea acestor atacuri din sfera „terorismului intern” va creşte pe măsură ce crizele succesive nu mai reprezintă episoade trecătoare ci, după cum se vede, se instalează solid, cu perspectiva de a afecta elementul esenţial, adică bunăstarea naţională şi nivelul de viaţă, individual şi de grup. Pe măsura trecerii timpului, exact din aceste cauze, creşte şi gradul de intoleranţă al grupurilor din cadrul aceleiaşi societăţi, în paralel cu sentimentul de frustrare la nivelul unei generaţii tinere confruntată cu probleme cu totul şi cu totul noi (pentru ei, dar şi pentru părinţii lor), adică şomaj de lungă durată, polarizare socială violentă şi lipsa unor perspective de recuperare.

Vom vedea ce ne va spune ancheta despre motivele care l-au împins spre acest grad de violenţă armată pe tânărul de 22 de ani arestat deja de poliţia din Copenhaga. În orice caz, iată că şi într-una dintre cele mai liniştite, prospere şi social-echilibrate ţări din Europa se poate confirma un act de „terorism intern”. Cine oare ar trebui să fie foarte atent şi chiar să facă şi ceva, dincolo de promisiuni, depus jerbe de flori şi transmis de condoleanţe şi participare la „priveghiuri simbolice” artistic organizate de echipele specializate în asemenea evenimente? Poate.

Dacă nu, ghinion cum ar spune cineva, asta e, dispare definitiv în ceaţa istoriei „statul bunăstării”. Şi vine altceva. N-aş dori să văd ce.