Incapacitatea sa de a rezolva contradicţii sociale pe termen lung îl face periculos.

Principala cacialma a fascismului nu este lipsa sa de etică şi nici agresivitatea cu care îşi propagă mesajele, ci faptul că aparenta sa revoluţie va oferi celor seduşi doar satisfacţie pe termen scurt. Incapacitatea sa de a rezolva contradicţii sociale pe termen lung îl face periculos. Diversele sale propuneri de întoarcere la rădăcini, eficientizare politică şi omogeneizare socială vor genera, pe termen lung, doar sporită frustrare. Aceasta, la rândul ei, va stimula o cerere sporită de radicalism, va stârni ură socială, care la rându-i poate revendica şi sânge. De aceea e necesar să îi înţelegem falsele promisiuni şi să luăm distanţa critică.

Fascismul de secol XXI atrage privirea celor ce şi-au pierdut răbdarea cu democraţia şi cu imperfecţiunile sale. Place celor ce-şi doresc politică eficientă, administraţie curată, viaţa publică organizată, străzi fără cerşetori şi crimă, zi de muncă previzibilă şi o definire clară a cine e de de-al nostru şi cine nu. Place de asemenea celor ce simt că s-au săturat de false idealuri şi corectitudine politică, de anumite aspecte ale globalizării, de minorităţi cu nevoi speciale şi de ONG-uri care caută nod în papură politicii şi firmelor.

Discursul fascist atrage pe cei apreciază vorba apăsată şi pe adoratorii de lideri ce dau impresia că nu ezită să treacă la fapte. La capătul revoluţiei fasciste se află o societate bazată pe cinste şi onoare; binele e clar delimitat de rău, minciuna de adevăr, munca de lene şi treaba femeii de cea a bărbatului. Cuvintele cheie ale revoluţiei fasciste sunt ordine, consens şi linişte, flancate de adjective precum natural sau tradiţional sau altele de acest gen care organizează fără echivoc realitatea socială şi culturală, de la origine etnică la identitatea de gen, de la valori comunitare la idei şi vise.

Escamotând importantul detaliu că tradiţiile, de la limbă şi dansuri până la reţetele tradiţionale de prăjituri şi fundamentalismul religios, sunt făcături ale modernităţii, revoluţia fascistă se propune ca o corecţie a unei societăţi care s-a abătut de la  ceea ce îi era scris in gene. Această degenerare s-a produs fie datorită unui agent extern corupător – romii, evreii, migranţii, homosexualii, comuniştii, şi, mai nou, Uniunea Europeană – fie datorit[ unor politicieni devitalizaţi, care consumă energia şi creativitatea naţiei în chestiuni fără relevanţă.

Paradoxul acestei revoluţii nu constă însă doar în faptul că aceste momente utopice sunt invenţii ale prezentului. Mai important e că imaginile de eficienţă politică şi sinergie socială pe care fascismul le vinde răspund frustrărilor individuale produse de un sistem economic pe care fascismul de fapt îl susţine. Identificat adeseori ca nou naţionalism, fascismul de azi constituie în realitate un produs al neoliberalismului şi un răspuns la presiunile de performanţă şi responsabilitate economice pe care acest sistem i-o impune individului.

... revoluţia conservatoare e ca algocalminul, tratează doar simptomele, lăsând cauzele neatinse.

Ca atare, investigarea falselor promisiuni ale revoluţiei conservatoare trebuie cercetate pornind de aici, de la faptul că revoluţia conservatoare e ca algocalminul, tratează doar simptomele, lăsând cauzele neatinse (dacă nu chiar amplificându-le). Şiretlicul său de analgezic politic este externalizarea culpei şi, implicit, distragerea atenţiei de la adevăratele probleme care stau în calea împlinirii omului contemporan şi care sunt interne capitalismului.

Altă cacialma politică a revoluţiei conservatoare de azi este că se prezintă ca mişcare socială, de jos în sus. Pretinde că se opune exploatării cetăţeanului în sistemul contemporan, deşi face parte integrantă din perpetuarea sa. Pretinde că reîntoarcerea la valori tradiţionale şi omogenitate etnică vor da arme cetăţenilor de se apăra împotriva exploatării şi corupţiei, deşi soluţiile propuse le încătuşează şi mai mult input-ul civic şi oferă prioritate altor uniforme şi birocraţii coruptibile precum cele ale bisericii, organizaţiilor paramilitare şi marilor firme.

În concluzie, deşi pretins agent al ordinii, demersul fascist e creator de haos şi debusolare, pentru că soluţiile sale nu rezistă testul timpului şi nu pot rezolva problemele reale ale democraţiei şi globalizării. Deşi cu pretenţia de fi o mişcare a poporului şi pentru popor, organizarea sa în jurul a unui sau a unor lideri cu mână forte va degenera rapid în autoritarism şi în paternalism politic. Deşi mare luptător împotriva corupţiei şi a lipsei de eficienţă, un regim fascistoid va degenera, ca şi cel ceauşist, într-o birocraţie coruptă, populată de indivizi căzuţi în apatie politică şi lipsiţi de responsabilitate pentru idealurile comunitare propuse de revoluţia conservatoare.

„…produce inamici externi, ţapi ispăşitori, propagandă, vulgaritate, stări de urgenţă şi tot felul de alte forme de limitare a gândirii critice a cetăţeanului.”

Iar ca orice regim, va genera elite, care, faţă în faţă cu iminenta implozie a acestui stil de a face politică, vor inventa varii găselniţe pentru a se menţine la putere. Vor produce inamici externi, ţapi ispăşitori, propagandă, vulgaritate, stări de urgenţă şi tot felul de alte forme de limitare a gândirii critice a cetăţeanului. Nu în ultimul rând, vor reduce dreptul de organizare civică, libertatea de expresie publică, independenţa justiţiei, şi vor susţine o presă aparent liberă în care va predomina televiziunea.

Televiziunea societăţii fascistoide va oferi vagoane divertisment pueril, telenovele asiatice, mii de ore de fotbal, analiză politică bazată pe teorii ale conspiraţiei, ştiri de pe surse, talk-show-uri specializate în atacul la persoană şi multă, multă agresivitate de limbaj. Iar ca element de decor, emisiuni culturale, care, într-un fel sau altul, au misiunea să scoată în evidenţă geniul naţional, în care intelectuali de serviciu reflectează asupra esenţelor etniei majoritare şi a spiritualităţii sale. De asemenea, ca să nu se spună că nu există dizidenţă, aceste televiziuni ale viitorului vor include emisiuni de noapte despre VIP-uri şi vieţile lor personale, despre case de lux şi vacanţe în Costa Rica, despre modă şi implanturi, şi chiar voalat despre sex.