Serviciul secret britanic MI6, acuzat că împiedică rezolvarea morţii misterioase a unui şef ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul secret britanic MI6 este sub presiune pentru a dezvălui documentele sale legate de moartea misterioasă a unul Secretar General al ONU, care a decedat într-un accident aviatic, acum aproape 60 de ani.

Dag Hammarskjöld a murit alături de alte 13 persoane în luna septembrie a anului 1961, atunci când avionul în care se afla s-a prăbuşit în apropiere de Ndola, în ceea ce era atunci Rhodesia de Nord. Au existat speculaţii că avionul a fost prăbuşit în mod intenţionat. Un film de anul acesla, Cold Case Hammarskjold, câştigător al festivalului de film Sundance, a continuat să sporească interesul pentru acest subiect.

Acum, un raport de la Mohamed Chande Othman, fost judecător-şef din Tanzania care a fost numit de ONU să analizeze orice informaţii noi care apar în legătură cu cazul, sugerează că Marea Britanie trage de timp. 

Marea Britanie avea mulţi agenţi de informaţii în toată Africa în anii 1960 şi a fost rugată să împărtăşească orice detalii are legate de accident. „Regatul Unit şi SUA aproape sigur deţin informaţii importante care nu au fost dezăluite”, susţine Othman, adăugând că a durat 15 luni până când Marea Britanie a răspuns cererii pentru informaţii.

El a adăugat: „În ciuda faptului că Marea Britanie a fost identificată ca având informaţii relevante şi în ciuda faptului că eu am indicat anumite zone unde aceste informaţii ar putea fi găsite, nu am primit informaţii sau documente noi şi nu am primit răspunsuri la întrebările detaliate pe care le-am adresat”.

Anul trecut, ONU a cerut mai multor ţări – inclusiv Marea Britanie, Africa de Sud, SUA şi Rusia – să numească fiecare un oficial independent care să efectueze o analiză a informaţiilor pe care le deţin în arhivele de securitate şi apărare, legate de acest eveniment.

Analiza britanică a fost efectuată în decursul unei luni. În raportul său, Othman notează: „Nu cred că este corect să te aştepţi ca o lună să fie de ajuns pentru a îndeplini o analiză complexă de această natură şi pentru a acoperi toate zonele necesare”. Raportul le cere Marii Britanii şi altor ţări care au informaţii să intre „mai departe şi mai profund” în investigaţia ONU.

Lordul Lea de Crondall, preşedinte al Hammarskjöld Inquiry Trust, a acuzat Guvernul britanic de faptul că zădărniceşte transmiterea de informaţii relevante. „MI6 nu se mai poate ascunde”, a spus Lea. „După acest raport, ONU îi va menţiona şi mai mult. A venit vremea ca ONU să pună o întrebare directă Regatului Unit: vor fi de acord cu o întâlnire cu MI6, da sau nu?”

La momentul deceseului său, Hammarskjöld încerca să oprească Katanga să se desprindă din Congo, lucru ce ar fi avut consecinţe geopolitice majore. Congo primea ajutor sovietic şi avea cele mai mari rezerve de uraniu din lume. În umbră, KGB, CIA şi MI6 încercau să promoveze interesele propriilor lor ţări.

Mai multe anchete au explorat mai multe ipoteze ale accidentului, inclusiv un atac aerian sau de la sol, sabotaj, deturnare sau o eroare umană. Singurul supravieţuitor, Harold Julien, a spus că a avut loc o explozie înainte ca avionul să se prăbuşească. El a murit la şase zile după accident, din cauza rănilor suferite.

Cold Case Hammarskjöld susţine că un pilot belgian pe nume Jan van Risseghem a mărturisit că a doborât avionul ONU. The Observer a dezvăluit că van Risseghem avea legături importante cu Marea Britanie, inclusiv o mamă şi o soţie britanice, că s-a antrenat cu Forţele Aeriene britanice şi a fost decorat de Regat pentru serviciul său militar din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite