Salah Abdeslam susţine că nu s-a aruncat în aer la Paris pentru a salva vieţi şi că este răspunzător numai în faţa francezilor

Salah Abdeslam susţine că nu s-a aruncat în aer la Paris pentru a salva vieţi şi că este răspunzător numai în faţa francezilor

Principalul suspect pentru atacurile de la Paris, Salah Abdeslam, a ales să nu se arunce în aer pentru a salva vieţi, i-a spus el fratelui său, Mohamed Abdeslam, care l-a vizitat la închisoarea din Bruges, unde aşteaptă extrădarea în Franţa, relatează BFMTV.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Ar fi fost mai multe victime, dacă aş fi făcut asta”, i-a spus Abdeslam fratelui său. “Din fericire nu am putut merge până la capăt”, a adăugat el.

Suspectul a explicat că vrea să coopereze cu autorităţile franceze pentru că “este răspunzător în faţa francezilor, dar nu şi în faţa belgienilor”, o referire la faptul că Abdeslam susţine că nu a avut nicio informaţie şi nu a fost implicat în atentatele de la Bruxelles.

Anchetatorii belgieni subliniază, însă, că suspectul are legături cu cel puţin doi dintre teroriştii kamikaze de la Bruxelles. Amprentele sale au fost descoperite într-un apartament închiriat de Khalid el-Bakraoui, care s-a aruncat în aer în metroul din capitala belgiană, la 22 martie.

Mai mult, Najim Laachraoui, unul dintre cei doi kamikaze de pe aeroportul Zaventem, a fost oprit de poliţie la graniţa dintre Ungaria şi Austria, în septembrie, în timp ce se afla în maşină cu Abdeslam.

O instanţă belgiană a decis joi să permită extrădarea lui Salah Abdeslam în Franţa, după ce avocaţii jihadistului au anunţat că acesta este pregătit să colaboreze cu autorităţile franceze în situaţia în care este extrădat.

După patru luni de căutări, Salah Abdeslam a fost capturat în urmă cu două săptămâni de către forţele de intervenţie belgiene în timpul unui raid antiterorist din cartierul Molenbeek, unde s-a născut şi a crescut teroristul şi unde încă mai locuiesc părinţii, rudele şi prietenii săi.

Abdeslam nu a mai colaborat cu autorităţile belgiene după atentatele care au lovit săptămâna trecută Bruxelles-ul.

Teroristul a fost interogat numai o oră înainte de atentatele care au lovit aeroportul Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek, soldate cu 35 de morţi şi peste 300 de răniţi. El nu a fost întrebat de anchetatori despre posibilitatea organizării unor noi atacuri, fiindcă starea sa de sănătate nu permitea audierea îndelungată.

Iniţial, suspectul a cerut să fie judecat în Belgia, însă s-a răzgândit şi a solicitat transferul în Franţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările