Ruby, aşteptată să depună mărturie în procesul lui Berlusconi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marocana Karima El Mahroug, principala protagonistă în procesul în care Silvio Berlusconi este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu ea pe când era minoră şi abuz de putere, este aşteptată luni la un tribunal din Milano unde urmează să fie audiată prima dată ca martoră, relatează AFP.

De această dată, "tânăra se va prezenta", a declarat pentru AFP Paola Boccardi, avocata sa.

Este a treia oară când "hoaţa de inimi" este convocată de tribunal. Ea nu s-a prezentat la audierile precedente, pe 10 şi 17 decembrie.

La 10 decembrie, judecătorii au însărcinat poliţia să o găsească. Ulterior, avocata acesteia a anunţat că tânăra, în prezent în vârstă de 20 de ani, se afla în Mexic. Magistraţii i-au aplicat o amendă în valoare de 500 de euro pentru "absenţă justificată".

Parchetul acuză apărarea lui Berlusconi că încearcă să câştige timp. Potrivit presei, Il Cavaliere se teme de o condamnare în plină campanie electorală pentru alegerile electorale generale de la 24 şi 25 februarie, în contextul în care fostul premier s-a lansat în lupta electorală, la conducerea unei coaliţii de centru-dreapta cu partenerul său, Liga Nordului.

Procuroarea Ilda Boccassini, cunoscută pentru combativitatea sa şi ca o inamică a lui Berlusconi în lumea judiciară, a denunţat "manevre de întârziere" din partea apărării fostului premier, apreciind că avocaţii lui Il Cavaliere "nu vor" să o vadă pe Ruby depunând mărturie.

Potrivit noului calendar al procesului, rechizitoriul este prevăzut la 28 ianuarie, iar pledoariile apărării la 4 februarie. Ulterior, va fi stabilită altă şedinţă, pentru "replici" şi verdict.

Berlusconi este judecat începând din aprilie 2011, la Milano, pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră şi abuz de putere, după ce a plătit prestaţiile tinerei marocane cunoscute sub numele de Ruby, pe care a eliberat-o exercitând presiuni asupra poliţiei, care a arestat-o pentru un furt, în mai 2010.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite