Român arestat din greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul petrecut la Salou a fost prezentat pe larg în cotidianul „El Pais”
Incidentul petrecut la Salou a fost prezentat pe larg în cotidianul „El Pais”

Dintr-o eroare judiciară, un compatriot a fost reţinut de poliţiştii catalani pentru că se plimba cu iubita sa pe stradă. Gabriel Anghel (34 de ani), rezident în Salou (Tarragona), a stat 20 de ore în arestul poliţiei până când oamenii legii s-au lămurit că el este nevinovat. 

În urmă cu câteva zile, agenţii catalani ai Gărzii Civile l-au legitimat pe compatriotul nostru în timp ce se plimba pe stradă împreună cu Daniela Domniţeanu, logodnica sa.

În urma unei verificări de rutină, a rezultat că, în baza de date a poliţiei, pe numele lui Gabriel Anghel figura un ordin judecătoresc care îi interzicea să se apropie de Daniela. Actul a fost emis în urma unei plângeri depuse de logodnica sa.

Femeia îl reclamase pe bărbat pentru violenţă domestică. Compatriotul nostru a fost imediat reţinut şi a petrecut o noapte în arest, până când poliţiştii au fost informaţi că ordinul judecătoresc de interdicţie fusese ridicat de aproape un an.

„Probleme de comunicare"

„Au avut timp un an ca să-şi actualizeze datele", îi acuză avocatul românului, Claudio Diez, pe poliţiştii catalani. Anghel a făcut o plângere pentru reţinere ilegală, în care a cerut ca poliţia să se ocupe în mod special de actualizarea bazei de date proprii pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. „Ar putea să mă reţină încă o dată chiar pe mine. Nu mai pot să ies la plimbare cu prietena mea?", s-a întrebat românul.

La distanţă de iubită

„Comunicarea dintre poliţie şi judecătorie este lamentabilă. Cei care suferă consecinţele nu sunt nici judecătorul, nici poliţiştii, ci cetăţenii", a declarat avocatul Diez.

Iubita lui Anghel a explicat cum s-a ajuns ca pe numele logodnicului său să fie emis ordinul judecătoresc prin care i se interzicea bărbatului să se apropie de ea.

„L-am reclamat pentru violenţă conjugală în 2008, după o ceartă. A fost ceva trecător şi niciodată nu m-aş fi gândit că va primi un ordin care îi va interzice să se mai apropie de mine", a spus femeia. Acum, cei doi susţin că se înţeleg foarte bine şi că au lăsat în urmă acel incident.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite