Război în Ucraina. Ce obiective trebuie să îndeplinească Occidentul pentru ca invazia rusă să ia sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / Profimedia
FOTO Arhivă / Profimedia

Fostul şef al Comandamentului Statelor Unite pentru Operaţiuni Speciale din Europa, generalul-maior în retragere Mike Repass a declarat că trebuie suplimentat sprijinul comunităţii internaţionale pentru Ucraina. Acesta a vorbit pentru CNN şi despre obiectivele pe care Occidentul trebuie să le îndeplinească pentru ca ţara invadată de Rusia să poată câştiga războiul.

În ultimii şase ani, Mike Repass a fost consilier al armatei ucrainene pe baza unui contract semnat cu guvernul american. Acesta a vizitat în luna aprilie Polonia şi vestul Ucrainei pentru a vedea cum decurge războiul.

Generalul Mike Repass a spus pentru CNN că lanţul de aprovizionare cu echipament militar al Ucrainei este ineficient şi că ţara are nevoie de mai multe trupe pentru a-i învinge pe ruşi.

În plus, el a precizat că SUA şi aliaţii săi trebuie să alcătuiească o forţă ucraineană strategică formată din cinci brigăzi de până la 40.000 de soldaţi care să înceapă operaţiuni ofensive împotriva ruşilor ca să îi dea afară din ţară.

Probelemele remarcate de Repass în Ucraina

Generalul american a povestit că în timpul vizitei în Europa a observat trei lucruri importante: Ucraina încă are nevoie de mult sprijin, NATO se mişcă prea încet şi că SUA deţine destule informaţii despre ce se întâmplă cu echipamentul militar care ajunge în război.

„Aprovizionarea cu echipament militar este o afacere personalizată în loc să fie profesionalizată”, a explicat Repass. „Conducerea stabileşte priorităţile de distribuţie şi, din ce am putut observa, aceste priorităţi nu sunt bazate pe cunoştinţe legate de rata de consum, viitoare operaţiuni sau informaţii obiective.”

În schimb, armamentul din străinătate este trimis acolo unde comandanţii de brigadă spun că au nevoie de ele în momentul în care echipamentul este disponibil, potrivit generalului american.

„Nu aşa se gestionează logistica pe timp de război”, a spus Repass. „Ar trebui să existe o înţelegere a ratei de consum a lucrurilor importante precum combustibili, muniţie, baterii.”

3 scenarii alte terminării războiului

Mike Repass a vorbit şi de cele trei scenarii evidente legate de terminarea războiului: victoria Rusiei, victoria Ucrainei sau situaţia de impas în care nicio ţară nu este victorioasă.

În plus, el a spus că două din scenarii sunt avantajoase pentru ruşi:  „În cazul unei egalităţi, Rusia va spune că a câştigat pe baza situaţiei de la sol şi va continua să ocupe un teritoriu extins din Ucraina pe termen nelimitat.”

Asta nu i-ar oferi Rusiei o victorie totală asupra Ucrainei, dar o victorie cu câştiguri teritoriale semnificative care vor rămâne sub controlul Moscovei.

„Toată lumea se gândeşte la luptele care se întâmplă acum, ceea ce înseamnă că le livrăm ajutoare ucrainenilor”, a remarcat Repass, „dar armata ucraineană are nevoie de capacităţi adiţionale pentru a da Rusia afară din Ucraina”.

Generalul a subliniat faptul că Ucraina nu are destulă putere de muncă, ceea ce include echipament, muniţie şi soldaţi. „După cum a spus Stalin cândva: 'O cantitate suficientă devine calitate'”, a spus Repass.

Ce obiective trebuie să îndeplinească Occidentul

Generalul a spus că Occidentul trebuie să facă patru lucruri care să ajute Ucraina să câştige războiul, acestea fiind:

  • să slăbească Rusia prin îmbunătăţirea capacităţilor de luptă ale Ucrainei;
  • să descurajeze Rusia prin sporirea capacităţilor de luptă ale Statelor Unite şi NATO;
  • să degradeze capacităţile Rusiei;
  • să construiască o forţă de rezervă strategică şi operaţională pentru Ucraina care să fie capabilă să lanseze operaţiuni ofensive pentru a-i alunga pe ruşi de pe teritoriul ucrainean şi care să securizeze graniţele.

Repass a spus că pentru realizarea obiectivelor, în special ultimul, SUA, Franţa, Polonia, Marea Britanie şi Germania trebuie să să înarmeze şi să antreneze câte o brigadă de soldaţi ucraineni pe teritoriul lor.

„Ar fi cinci brigăzi pentru cinci sectoare operaţionale”, a explicat Repass. „Şi ai avea nevoie de şase până la opt săptămâni pentru a le implementa.”

„Aceste cinci brigăzi ar avea echipament occidental şi ar lupta în stil occidental: o metodă de luptă care integrează forţele aeriene şi cele terestre prin care ai toate capacităţile la dispoziţia ta, inclusiv tancuri care pot fi operate de NATO, suport aerian şi apărare antiaeriană”, a spus Repass.

Generalul American spune că o brigadă are în jur de 8.000 de soldaţi şi crede că Ucraina ar putea găsi 40.000 care să poată fi antrenaţi şi înarmaţi în Occident.

Motivul pentru care o forţă inferioară numeric înarmată de ruşi poate fi înfrântă categoric de o armată occidentală este avantajul calitativ al armelor din Vest faţă de cele fabricate în Rusia, mai punctează Repass.

Republica Moldova este în pericol dacă Odesa va fi cucerită

Generalul american spune că o posibilă invazie în Republica Moldova reprezintă un pericol real: Ruşii „ochesc Moldova. Dacă vor putea, o vor lua.” Dacă vor reuşi să ajungă în Transnistria, „Moldova nu va putea să se apere în faţa unei invazii ruseşti.”

El continuă şi spune că şi ţările baltice ar putea fi în pericol pe viitor: Oficialii lui Putin au spus că [statele] baltice nu au nicio bază istorică şi că sunt state ilegitime – acelaşi lucru l-au spus despre Ucraina înainte de război.”

Repass a averitizat că nu există nicio dovadă că Putin se va opri la Ucraina.

Occidentul nu poate permite ca ambele părţi să iasă la egalitate la terminarea războiului

Generalul american crede că Putin este captivul propriilor sale idei învechite din cauza cărora nu ar folosi nici internetul, nici telefoanele inteligente moderne. „Nu are nicio legătură cu lumea exterioară şi toate informaţiile îi sunt ori date de cercul său intim ori le obţine din presa din Rusia care, bineînţeles, este controlată de stat.”

„Este într-o cameră de ecou în stilul Coreei de Nord şi nu primeşte informaţii corecte”, a explicat Repass, care crede că războiul va fi un conflict agonizant ce s-ar putea lungi chiar pe următorii doi ani.

„Nu ne putem permite [ca războiul] să devină un blocaj”, a conchis generalul în rezervă Mike Repass. „Dacă va fi o remiză, Putin îşi va revendica victoria, urmată de o [perioadă de] ocupaţie cruntă a teritoriului ucrainean pe care îl controlează.”

Rusia încearcă să avanseze sistematic atât în nord, cât şi în sudul zonei de operaţiuni din Ucraina şi să înconjoare ucrainenii care apără sud-estul ţării, potrivit generalului american. „Ruşi vor de asemenea să încercuiască Nikolaev-ul, să reducă şi să distrugă defensiva ca să poată fi liberi să avanseze spre Odesa.”

Repass a explicat că Odesa este importantă pentru ruşi pentru că dacă o cuceresc pot să rupă complet accesul Ucrainei la Marea Neagră

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite