În aceste condiţii, se poate spune că liderii opoziţiei ucrainene s-au disociat de obiectivul de a obţine schimbarea puterii din Ucraina în perioada următoare, chiar dacă ei au declarat în urmă cu câteva minute în scena Euromaidanului că nu susţin legea în cauză. Însuşi faptul că s-au lăsat prinşi în mrejele şantajului, pentru că despre un şantaj este vorba cu această lege, este grăitor în acest sens.

Teoretic, ar trebui să urmeze sfârşitul Euromaidanului şi al insurecţiei din regiuni, deoarece legea prevede evacuarea clădirilor ocupate.

Dar având în vedere anti-popularitatea celor trei crai ai opoziţiei ucrainene printre protestatari, nu cred că manifestaţiile şi revoltele vor înceta. Manifestanţii au început să simtă că liderii partidelor de opoziţie joacă la două capete, fapt atestat prin opiniile postate pe Twitter. Dacă ştiţi limba rusă şi/sau înţelegeţi limba ucraineană, căutaţi # Євромайдан.

După cum am prevăzut, liderii partidelor de opoziţie încep să se înscrie pe calea sinuciderii politice, a absorbirii lor de către regimul autoritar, bazat pe verticala puterii, al preşedintelui Viktor Ianukovici şi al apropiaţilor săi. Chiar dacă deputaţii celor trei partide (toţi sau doar majoritatea) nu au votat legea de azi, prezenţa experţilor din partea opoziţiei la elaborarea ei ridică semne de nedumerire. Din cele patru proiecte de lege a amnistiei propuse, puterea a votat-o pe cea care i-a convenit, lăsând opoziţia cu ochii în soare. 

Asta după ce opoziţia, probabil, a acceptat tacit votarea acestei legi.

Deja, pe reţelele sociale, cele mai multe voci din Ucraina afirmă că protestatarii nu vor accepta  condiţiile impuse prin legea amnistiei.

Miza deputaţilor opoziţiei care au participat (probabil) la elaborarea legii în cauză este să oprească violenţele, miza deputaţilor Partidului Regiunilor este să înceteze manifestaţiile de protest. E posibil ca nici unii şi nici alţii să nu-şi atingă scopurile.

În momentul de faţă, opt regiuni din douăzeci şi patru sunt controlate în totalitate de insurgenţi (Lvov, Ternopol, Ivano-Frankovsk, Transcarpatia, Cernăuţi, Vinniţa, Hmelniţki şi Rovno). În alte trei regiuni (Volîn, Jitomir şi Cernigov), insurgenţii controlează doar Consiliile Regionale, în timp ce Administraţiile Regionale de Stat (executivele) sunt controlate de partidul puterii.

După ce informaţiile că se fac pregătiri în Forţele Armate pentru a-i cere ultimativ preşedintelui să introducă starea de urgenţă au fost confirmate de canalul TSN, a devenit clar că puterea nu a renunţat la niciunul dintre posibilele scenarii de evoluţie a situaţiei, inclusiv cel al intervenţiei în forţă.

E foarte posibil ca acum, după adoptarea legii amnistiei, Partidul Regiunilor să refuze continuarea logică a procesului de pacificare, conform înţelegerilor cu opoziţia, prin adoptarea hotărârilor cu privire la reintrarea în vigoare a amendamentelor constituţionale din 2004, prin care preşedintelui îi sunt reduse substanţial prerogativele, iar Parlamentul este ales prin sistemul de vot al reprezentării proporţionale.

Ne-au minţit ca la Doneţk” este o expresie folosită adesea de ucrainenii din vest pentru a descrie şiretenia şi venalitatea grupului loial lui Viktor Ianukovici. În câteva zile sau chiar ore, probabil că aşa vor gândi şi liderii partidelor de opoziţie, atunci când Ianukovici şi susţinătorii săi îi vor lăsa cu buza umflată şi vor uita de Constituţia din 2004. Cum ar putea aceştia să-şi dea cu stângul în dreptul acceptând ca în câteva luni de zile să se organizeze alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate? Pentru că asta e consecinţa imediată a reinstaurării republicii parlamentare şi a reprezentării proporţionale ca sistem de vot.
 

Atenţie: Ianukovici încă nu a promulgat legile de abrogare ale legilor dictatoriale din 16 ianuarie, adoptate de Rada Supremă ieri. 

Asta înseamnă că, momentan, ele rămân în vigoare. Iar Ianukovici dispune de suficient timp, de săptămâni întregi, pentru a amâna promulgarea abrogării lor.

În rezultat, acum avem o situaţie absolut defavorabilă pentru opoziţie şi Euromaidan:

1. Prim-ministrul Azarov şi-a dat demisia, dar interimatul este asigurat de primul său subaltern, primul viceprim-ministru Serghei Arbuzov, un om la fel de loial lui Ianukovici ca şi Azarov. El poate rămâne în această funcţie săptămâni întregi.

Concluzie: Guvernul rămâne sub controlul regimului Ianukovici.

2. Preşedintele Ianukovici nu a aprobat abrogarea legilor dictatoriale din 16 ianuarie şi nu se ştie când o va face. Sau dacă o va face. Legile sunt încă în vigoare.

Concluzie: Momentan, puterea dispune de cadrul legal pentru a dispune aplicarea metodelor violente de înăbuşire a insurecţiei, să controleze dur fluxul de informaţii, să restricţioneze libertăţile cetăţeneşti.

3. Partidul Regiunilor nu şi-a dat acordul, în mod clar şi univoc, pentru restabilirea amendamentelor constituţionale din 2004, şi nu se ştie când o va face.

Concluzie: Momentan, unica soluţie parlamentară, instituţională, pentru a avea alegeri anticipate în câteva luni (satisfăcând astfel principala cerinţă a insurecţiei) nu este pusă în practică, şi nu se ştie dacă va fi pusă. În actuala situaţie, regimul Ianukovici supravieţuieşte.

4. Adoptarea de către Radă (fără participarea opoziţiei sau cu participarea ei tacită) a Legii Amnistiei, cu menţionarea necesităţii evacuării clădirilor ocupate de insurgenţi, înseamnă o lovitură dură pentru moralul insurgenţilor, care-şi văd eforturile obstrucţionate. Nu exclud ca unii să dea curs cererilor de a părăsi clădirile. Deja, ”Spilna Sprava” a părăsit clădirea Ministerului Agriculturii din Kiev. 

Concluzie: Dacă insurgenţii părăsesc, sau sunt obligaţi să părăsească edificiile pe care le ocupă, asta îi va deschide puterii calea, în condiţiile păstrării în vigoare a legilor dictatoriale, spre a demara represiuni în masă, la nivel de zeci de mii de persoane din întreaga ţară, împotriva insurgenţilor care şi-au părăsit fortificaţiile şi nu se mai află în siguranţă.

5. Vă veţi întreba cum e posibil, din moment ce s-a adoptat legea amnistiei. Da, s-a adoptat, dar ea nu a fost promulgată de preşedinte şi nu se ştie dacă va fi promovată, şi când. Astfel, legea amnistiei încă nu produce efecte juridice pentru că nu e în vigoare, însă legile dictatoriale din 16 ianuarie sunt în vigoare din 22 ianuarie, şi produc efecte juridice. Astfel, există cadrul legal pentru ca puterea să procedeze în conformitate cu punctul 4.

6. Pregătirile care se fac, în continuare, în cadrul Forţelor Armate pentru introducerea stării excepţionale demonstrează că puterea, pe lângă toate victoriile pe care le-a marcat ieri şi azi, conştientizează că noua stare de lucruri, în special cererea de a elibera clădirile administrative ocupate, va conduce la radicalizarea revoltei şi la acutizarea violenţelor. Această mascaradă de prost gust orchestrată de Ianukovici: să-i ordoni primului ministru demisionar să-i ordone ministrului apărării să dea ordin în unităţile militare ca acolo să aibă loc şedinţe ale corpului de ofiţeri la care să se aprobe conţinutul unei scrisori transmise de sus, dar semnată din numele ofiţerilor Forţelor Armate, în care comandantul suprem este rugat să introducă starea excepţională, trebuie inclusă în cartea Guiness la capitolul: ”Cea mai mare farsă politică a anului”.

7. La cum se prezintă situaţia acum, se poate vorbi deja despre pierderea bătăliei în Parlament, de către opoziţie. Aceasta a fost dusă de nas cu stil şi cu clasă de către Ianukovici şi apropiaţii acestuia. Preşedintele Ianukovici a fost condamnat în 1967 şi 1969 pentru huliganism şi atac armat. În timpul petrecut în mediul interlop şi la puşcărie, domnul Ianukovici şi-a dezvoltat abilităţi extraordinare de supravieţuire în condiţii de criză extremă, printre acestea numărându-se şi calitatea de a-şi juca duşmanii pe degete, manipulându-i. Acest om are cacealmaua în sânge.

8. Euromaidanul şi insurecţia din întreaga ţară nu-i mai recunosc de zile bune pe şefii partidelor de opoziţie drept lideri. De asemenea, dependenţa financiară faţă de partidele politice, în menţinerea protestelor, s-a redus simţitor. În proces s-au inclus reprezentanţii mediului de afaceri anti-Ianukovici, dar şi simplii cetăţeni. Aşa că este de aşteptat că revolta se va radicaliza.

Interesele poporului, ca întotdeauna, vin pe ultimul loc. E vorba de 46 de milioane de oameni, prizonierii marelui combinator din Enakievo, regiunea Doneţk.