Petro Poroşenko salută o "reală" încetare a focului în Ucraina, după 24 de ore fără incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat vineri o "reală" încetare a focului în Ucraina, după 24 de ore fără incidente, pentru prima oară în şapte luni, recunoscând totodată fragilitatea situaţiei, relatează AFP.

"Am informaţii pozitive. Astăzi, marcăm primele 24 de ore din ultimele şapte luni (...) pe parcursul cărora avem o reală încetare a focului în Ucraina", a declarat preşedintele ucrainean, aflat într-o vizită oficială în Australia.

"Nici nu vă puteţi imagina cât de important este pentru mine. Este pentru prima oară când nu se mai anunţă că un militar ucrainean a fost ucis sau rănit în timpul nopţii", a adăugat el.

Armistiţiul decretat marţi în estul Ucrainei - al patrulea în opt luni - părea ameninţat după două zile, armata anunţând joi că trei militari au fost ucişi şi opt răniţi în ultimele 24 de ore.

Potrivit preşedintelui ucrainean, nu mai există morţi şi răniţi. "Totul rămâne atât de fragil", a recunoscut el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite