Percheziţii la Girona, fieful politic al preşedintelui separatist catalan Carles Puigdemont

Percheziţii la Girona, fieful politic al preşedintelui separatist catalan Carles Puigdemont

Carles Puigdemont Foto: EPA

Garda Civilă spaniolă a efectuat marţi percheziţii în oraşul Girona - fieful preşedintelui separatist catalan Carles Puigdemont - în cadrul unei anchete cu privire la atribuirea presupus frauduloasă a unei licitaţii de furnizare de apă potabilă, a anunţat ea, relatează AFP.

”Garda Civilă efectuează în această (marţi) dimineaţa percheziţii în cadrul Operaţiunii Aquarium, dispusă de judecătorul de instrucţie numărul doi din Gerona”, situat la aproximativ 100 de kilometri nord de Barcelona, a precizat Garda într-un comunicat.
 
În text se arară că aceste percheziţii sunt legate de o anchetă cu privire la ”presupuse activităţi ilegale care ar putea să implice infracţuni  de fraudă şi abuz de încredere, în marja atribuirii unui contract de frunizare de apă”.
 
Operaţiunea vizează ”activităţile companiei de apă de la Girona, Salt şi Sarria (Agissa)”, mai precizează Garda Civilă.
 
Ea are loc în toiul unor tensiuni între Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy şi Executivul separatist al Cataloniei, care a decis să organizeze cu orice preţ un referendum de autodeterminare pe 1 octombrie, ignorând interzicerea consultării de către Curtea Constituţională.
 
În cazul unei victorii a taberei ”da” în favoarea independenţei, Executivul catalan dă asigurări că va proceda la secesiunea de Spania.
 
Această regiune cu 7,5 milioane de locuitori este împărţită aproape în părţi egale între susţinătorii şi opozanţii independenţei.
 
Ancheta cu privire la activităţile acestei întreprinderi de la Girona ţinea marţi prima pagină a foarte conservatorului ziar La Razon, care o prezintă ca pe o chestiune stânjenitoare pentru Carles Puigdemont, dând asigurări că ea vizează perioada în care acesta era primar al acestui oraş - fieful său politic - din 2011 şi până în 2016.
 
”Afacerea lui 3% - ancheta cu privire la plata unor comisioane de 3% către aleşi în schimbul atribuirii unor contracte publice în Catalonia - îl ameninţă pe Puigdemont”, crede ziarul.
 
În paralel, alţi membri ai Gărzii Civile efectuau o percheziţie, la cererea parchetului, într-o întreprindere de curierat privată, la  Hospitalet de Llobregat, în apropiere de Barcelona, în căutare de material electoral, potrivit unei purtătoare de cuvânt.
 
Parchetul General a dispus să se confişte toate materialele care ar putea să permită organizarea referendumului - urne, buletine de vot, materiale de propagandă sau scrisori adresate catalanilor, cărora li se cere, de exemplu, să fie asesori.
 
Parchetul a dispus de asemenea să compară în justiţie toţi primarii care au anunţat că acceptă să participe la organizarea referendumului - şi anume peste 700 dintre cei 948 de primari.
 
Însă cinci dintre cele zece cele mai importante oraşe din Catalonia nu au acceptat să participe.
 
Aproximativ 40 de primari au fost deja convocaţi în mod oficial, iar trei au compărut încă de marţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: