INFOGRAFIE Parlamentul European a adoptat bugetul UE pentru următorii şapte ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hollande parlamentul european reuters

Parlamentul European a adoptat, marţi, bugetul UE pentru 2014-2020, micşorat comparativ cu precedentul cadru plurianual, acesta fiind epilogul a peste trei ani de negocieri în cadrul Uniunii, relatează AFP.

Bugetul a fost adoptat cu o majoritate largă de 537de eurodeputaţi din 682 prezenţi, cu susţinerea dreptei şi socialiştilor. Acesta prevede 908 miliarde de euro în credite de plată şi 960 de miliarde de euro în credite de angajament, respectiv cu 3,7 şi 3,5 puncte mai puţin decât bugetul pe 2007-2013.

Consiliul a fost de acord cu cererea Parlamentului de a finanţa mai generos combaterea şomajului în rândul tinerilor. În bugetul pe 2014, Parlamentul a mai reuşit să crească fondurile pentru ajutor umanitar, refugiaţi, agenţia FRONTEX pentru frontierele externe ale UE şi politica azilului. În plăţi, au fost adăugate 500 de milioane de euro, ajungându-se la un total de 135,5 miliarde.

„Parlamentul şi-a asumat responsabilitatea acceptând un buget redus. Dar am reuşit să salvăm priorităţile şi să împiedicăm UE să înceapă anul 2014 – primul din cadrul financiar – cu stângul”, a spus preşedintele comisiei pentru bugete, Alain Lamassoure.

Bugetul UE FOTO europarl.europa.eu

Cadrul financiar multianual (2014-2020)

Deşi s-a ajuns la un acord în Consiliul European deja în iunie, Parlamentul European a amânat votul până când i-au fost îndeplinite condiţiile. Acestea includeau: o mai mare flexibilitate care să permită deplasarea banilor între liniile bugetare, remedierea facturilor neplătite în 2013 şi crearea unui grup de lucru la nivel înalt pentru modernizarea sistemului de resurse proprii al UE.

 „Parlamentul European a ales să nu pună sub semnul întrebării nivelul maxim al cheltuielilor propus de statele membre într-un moment în care banii sunt rari în vistieriile naţionale. În schimb, am abţinut o clauză de revizuire în 2016, care ne va permite să luăm în considerare noua situaţie economică şi să revizuim atât cheltuielile, cât şi veniturile bugetului UE, pentru eficientizarea impactului asupra creşterii şi locurilor de muncă”, a arătat domnul Lamassoure.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite