Ruşii nu sunt de vină chiar pentru tot, cred azi. Şi nici nu este corect să-i punem în aceeaşi oală pe toţi. Kremlin şi politicienii aflaţi la putere reprezintă o opinie (cel mai adesea responsabilă de "relele" pe care i le punem în spate), dar populaţia rusă nu are de multe ori, de cele mai multe ori, nimic de-a face cu realitatea geopolitică. Un exemplu concret l-am primit după ce am avut ocazia să editez şi să pun în formă pentru Presseurop.eu acest articol venit din Vilnius, "Suferinţa identitară a apatrizilor ruşi":

Dna Afanasenko este unul dintre cei 300 000 de non-cetăţeni. "Toate acestea fiindcă nu m-am născut într-o familie bună", explică ea. Părinţii săi ruşi au emigrat către Lituania, atunci sub ocupaţie sovietică, în 1947 şi 1952. Când a fost restaurată independenţa, doar cei care erau deja cetăţeni letoni înainte de 17 iunie 1940, data începutului ocupaţiei sovietice, au fost recunoscuţi drept cetăţeni. Iar legea respectivă se aplică automat şi urmaşilor lor. "Eu pot încă admite ca părinţii mei, care erau imigranţi în această ţară, să nu poată obţine cetăţenia, dar eu şi copiii mei ne-am născut în Letonia. Noi nu suntem responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat înainte de a ne naşte", spune dna Afanasenko.

Ruşii pot fi deci la rândul lor persecutaţi, îndepărtaţi din viaţa publică, chiar ignoraţi. Şi pot chiar suferi...asemeni nouă. Bine, rămâne evident valabilă, ca peste tot atunci când emitem valori de judecată, problema precepţiei: realitatea este întodeauna diferită în funcţie de unde o priveşti. Astfel, tot în acest text, citesc că

Pentru a obţine cetăţenia, trebuie trecut un examen scris de limbă şi istorie. Chiar dacă Marina ar învăţa limba letonă, ar rămâne o altă problemă. Ea nu ar putea recunoaşte că Uniunea Sovietică a ocupat Letonia. Acesta este răspunsul corect la întrebarea din testul de istorie. "Eu chiar cred că nu a fost o ocupaţie. Letonia a aderat voluntar la Uniunea Sovietică. De ce ar trebui să fiu obligată să mint?"

Deci, fiecare are realitatea sa, istoria sa, părerile sale dar şi dreptul de a le exprima, dacă analizăm strict teoretic faptul că Letonia nu mai face parte din URSS ci din UE, un spaţiu prin definiţie democratic. Liber. O agora. Ce facem totuşi cu această situaţie ubuescă: existenţa unor non-cetăţeni în plin an al cetăţeniei europene? Ce face ochiul atoatevăzător al lui Sauron, pardon al celor de la Bruxelles?

"Cu ce mit sau ecranizare aţi compara situaţia curentă a Europei?", îl întrebau colegii mei pe economistul ceh Tomáš Sedláček, într-un recent interviu:

Cu "Stăpânul inelelor". Spiriduşii şi piticii se urăsc unii pe alţii, în timp ce hobiţii se ajută unii pe alţii şi sunt uniţi, trecând peste momentele dificile. Când totul era în regulă, nimeni nu a fost interesat de Europa.