Navă comercială scufundată de Forţele Navale Ruse în Marea Neagră. Alte două vase sunt avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucişătorul Moskva din Flota Mării Negre FOTO EPA-EFE - arhivă
Crucişătorul Moskva din Flota Mării Negre FOTO EPA-EFE - arhivă

Trei ambarcaţiuni comerciale au fost ţinta atacurilor armatei ruse în Marea Neagră. Una dintre acestea a fost scufundată.

Şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, anunţă că trei ambarcaţiuni comerciale, sub pavilion Panama, au fost ţinta ruşilor în Marea Neagră, relatează Agerpres.

„Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale'', a declarat Arauz în faţa presei.

Echipajele navelor sunt în siguranţă.

Noriel Arauz a anunţat că Forţele Navale Ruse interzic unui număr de peste 200 de nave comerciale (sub diferite pavilioane) să iasă din Marea Neagră.

Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi cei aproximativ 150 de membri ai echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.

Panama susţine că are cele mai multe nave înregistrate sub pavilionul său, aproximativ 8.000, reprezentând 17% din flota mondială a marinei comerciale.

Vă recomandăm şi: 

Imagini cu „drumul iadului”, în apropiere de Kiev. Armata ucraineană loveşte un centru de comandă al ruşilor VIDEO

Ministrul adjunct al Agriculturii din Ucraina: Culturile de grâu de iarnă sunt în stare bună, dar potenţialul de export este subminat semnificativ

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite