NATO a fost ţinta unui atac informatic revendicat de gruparea CyberBerkut din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NATO a fost ţinta unui atac cibernetic
NATO a fost ţinta unui atac cibernetic

NATO a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică faptul că a fost ţinta unui atac informatic revendicat de hackeri ucraineni care fac parte din gruparea CyberBerkout, relatează AFP

"Declarăm că sâmbătă, la ora (locală) 18.00 (18.00, ora României) am lansat un atac împotriva NATO", a anunţat o grupare care se prezintă sub numele de CyberBerkout, într-un comunicat publicat pe site-ul său, informează Mediafax

"Nu vom admite pe teritoriul patriei noastre prezenţa NATO", adaugă gruparea.

Aceste atacuri nu au consecinţe operaţionale, a declarat în noaptea de sâmbătă spre duminică Oana Lungescu, o purtătoare de cuvânt a NATO, într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter.

Aceste site-uri au fost vizate de un "atac important prin negarea serviciului (DDoS)", a precizat Lungescu. Acest tip de atac informatic constă în multiplicarea solicitărilor unui site până la saturare.

Tehnicieni NATO acţionează pentru a face operaţionale site-urile vizate, a dat asigurări purtătoarea de cuvânt. Către ora 4.30 GMT (6.30, ora României), accesul la site-ul organizaţiei era imposibil.

Lungescu a anunţat că aceste atacuri nu au "niciun impact operaţional".

Atacul împotriva NATO are loc în urma mai multor atacuri împotriva Ucrainei.

Un virus informatic foarte puternic a infiltrat calculatoare în Ucraina, unde 22 de cazuri au fost înregistrate începând din 2013, anul în care a început criza politică în această ţară, potrivit unui raport prezentat pe 8 martie de către grupul britanic în domeniul Apărării BAE Systems.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite