De preşedintele Franţei nu mai amintesc, el este gazda, cea care fuge de la summitul G7 de la Bruxelles (unde Vladimir Putin nu a fost invitat/acceptat/primit ci doar bârfit)  pentru a ajunge la timp acasă, pentru o primire foarte englezească: regina Angliei a fost aşteptată la Gara de Nord, destinaţia finală a trenului Eurostar, dar a coborât ulterior Champs Elysées precedată de 146 de cavaleri din garda republicană.

Odată diplomaţia şi protocolul destinat acestei prietene francofone a Franţei terminate, preşedintele Hollande a cinat cu preşedintele american, iar acum, chiar acum, joi 5 iunie seara, "supează" cu Vladimir Putin. Un preşedinte rus primit cu onoruri călduroase la palatul Elysée (François Holland coborând chiar treptele rezidenţei pentru a-şi primi oaspetele; nu s-au sărutat, eh nu, timpurile unui Nicolas Sarkozy foarte franco-francez s-au dus, a venit timpul şi locul unei aproape "diplomaţii a războiului rece", cum afirma unul dintre analiştii canalului de televziune BFM TV, Ulysse Gosset). A se înţelege "discuţie", nu chiar supă, pentru a nu se crede că la Paris se mănâncă non-stop. În fine, o "mini Ialta" la Paris, se întreabă acelaşi jurnalist francez?


Preşedintele Franţei, Francois Hollande, primind-o pe Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii, la Palatul Élysées, pe 5 iunie 2014 FOTO Reuters


Dincolo de glumă şi de cum am putea numi sau renumi aceste zile - D-Day, Debarcament-Day, Diplomatic-Day - la Paris se desfăşoară un balet diplomatic deloc obişnuit. François Hollande este primul preşedinte european care îl primeşte în vizită oficială pe Vladimir Putin - după şi încă în tot balamucul din Ucraina - iar Franţa invită tot pentru prima oară Ucraina, prin preşedintele ei, Petro Poroşenko, să participe la festivităţile de comemorare a debarcamentului din Normandia. O recunoaştere a suferinţelor îndurate de ucraineni? O posibilitate ca amintirea unui război să rezolve cumva o criză actuală? O hai să facem pace de dragul trecutului?

La prima vedere, pare a fi nu o mini Ialta, ci o imensă tablă de şah, cât talia Franţei, să zicem, pe care piesele sunt pe cale să se aşeze, astăzi, mâine, 6 iunie, în Normandia, un joc de-a strânsul de mână şi întâlnitul prin culoare, de data aceasta cu un lider rus care nu îl ocoleşte pe cel ucrainean, ci dimpotrivă, totul asortat cu ciocolată Poroşenko.


Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, alături de liderul de la Casa Albă, Barack Obama, la Varşovia (Polonia), pe 4 iunie 2014 FOTO Reuters


O desfăşurare a "muşchilor" fiecăruia, cu ceva sos de minciuni care cad bine şi aiuresc mass-media, după care fiecare se va întoarce în ţara lui şi se apucă de război. Poate că sunt prea cinică, poate că nu mai cred în nicio diplomaţie (nici măcar cea a fotbalului, ce să mai spun de cea a ciocolatei...) şi poate că totul nu este decât un balet ipocrit menit (1.) să crească simpatia francezilor faţă de un preşedinte Hollande pe care nu- l mai iubesc decât pentru 3 procente, (2.) să facă să crească vânzările magazinelor de lux din capitală (azi Parisul a fost plin de două categorii clar identificabile de umani: poliţişti şi turişti), (3.) să ne facă pe toţi să ne imaginăm că de mâine lumea va fi mai bună şi va fi la fel de roz ca şi costumul reginei Angliei...

Dacă aş fi însă mai coerentă şi mai consecventă cu mine însumi aş zice că am pus prea multe trei puncte, semn clar de răspunsuri multiple, în gramatică, ortoepică şi punctuaţie, şi mi-aş reaminti stilul vechi de când lumea al politicienilor: când ceva merge foarte prost şi se pregăteşte să fie şi mai tragic, dai plebei un morcov de ronţăit şi tu îţi faci treaba în linişte (teoria complotului, à la Mel Gibson şi Julia Roberts, în Complotul): gen noi suntem cu ochii pe mărimile lor iar între timp Angela Merkel o întronează pe Christine Lagarde preşedintă a Comisiei Europene. De exemplu.


Christine Lagarde şi Angela Merkel FOTO Reuters


Mai simplu, îmi explică prietena din Kiev: Hollande l-a invitat pe Poroşnko la Paris şi în Normandia ca să provoace o întâlnire cât mai firească a celor doi. Deci, Ucraina este pentru François Hollande Georgia lui Nicolas Sarkozy? Mai complicat, îmi răspunde prietenul din Constanţa: ruşii adoră vinovăţia istorică, deci pentru că vor război cu tot dinadinsul, de ce să nu provoace unul, chiar în inima Europei? Soarele nu răsare oare de la Paris?

Până una-alta, păstrând proporţiile, astăzi chiar a fost soare la Paris, am reuşit să mă bucur mai mult de calificarea Simonei Halep în finala Roland Garros decât de prezenţa acestei aglomeraţii de "monştri politici pe metru pătrat", şi, din cauza unei prietene din Bucureşti care m-a rugat să-i cumpăr câte ceva dintr-un magazin de pe strada Saint Honoré, am descoperit un magazin suedez în care muzica de fond era Lykee Le. Recunosc, am stat mai mult decât trebuia "in", am cheltuit, şi am reuşit astfel să nu mă întreb cum de nu e oare aici şi preşedintele chinez...

...alte trei puncte. Gata, înainte de a-mi încheia mica cronică pariziană, un ultim gând, superb, dar care nu-mi aparţine (dar mi-l însuşesc): "oricum, ruşii au furnizat din nou chip Inamicului; asta îi va permite Europei în derivă să-şi dea în sfârşit o identitate". Amen