Marine Le Pen, dezlănţuită împotriva băncilor. Liderul extremei drepte franceze va depune plângere pentru „discriminare“

Marine Le Pen, dezlănţuită împotriva băncilor. Liderul extremei drepte franceze va depune plângere pentru „discriminare“

Marine Le Pen FOTO EPA

Marine Le Pen a anunţat astăzi că va depune plângere pentru „discriminare“ împotriva băncilor Société générale, care a cerut Frontului Naţional să-şi închidă conturile, şi HSBC, despre care preşedinta partidului de extremă dreapta spune că o „vânează“, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vom depune evident plângere în numele Frontului Naţional contra Société générale (...), dar şi contra HSBC. Facem apel la cadrele noastre, la toţi aleşii, aderenţii şi alegătorii noştri să aibă în vedere consecinţele acestui demers şi să susţină mai mult ca niciodată Frontul Naţional şi democraţia“, a declarat Le Pen în timpul unei conferinţe de presă, evocând o „fatwa bancară“ la adresa partidului pe care îl conduce.

„După persecuţia masivă pe cale judiciară a cărei victimă suntem, asistăm la un nou nivel de persecuţie contra Frontului Naţional: interdicţia bancară“, s-a plâns ea.

Marine Le Pen acuză Société générale de luarea unei decizii politice şi denunţă închiderea contului ei la Hervet, bancă preluată de HSBC.

„Se pare că oligarhii financiari, care se simt protejaţi, chiar încurajaţi de o anumită impunitate, sunt tentaţi să intervină tot mai mult în cursul democraţiei franceze“, a susţinut preşedinta FN, care l-a înştiinţat în legătură cu această problemă pe preşedintele Emmanuel Macron.

Îndatorat după campania prezidenţială, FN a fost solicitat de Société générale să-şi închidă toate conturile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările