Lansarea campaniei premierului britanic Boris Johnson, marcată de demisia unui ministru, de o gafă şi de un video trucat

Lansarea campaniei premierului britanic Boris Johnson, marcată de demisia unui ministru, de o gafă şi de un video trucat

FOTO EPA-EFE

Lansarea campaniei premierului britanic Boris Johnson a fost marcată de demisia unui ministru, de o gafă legată de victimele unui incendiu devastator dintr-un bloc turn londonez şi de trucarea de către Partidul Conservator a unui video al unui oponent, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Johnson a convocat alegeri anticipate pe 12 decembrie, pentru a sparge blocajul Brexitului care, în opinia sa, paralizează Marea Britanie de peste trei ani şi a început să submineze încrederea în a cincea mare economie a lumii.

Dar, la numai o oră după o întâlnire cu regina Elizabeth pentru începerea oficială a campaniei electorale, ministrul pentru Ţara Galilor din guvernul condus de Johnson, Alun Cairns, a demisionat în urma acuzaţiei că a ştiut că un consilier al său a sabotat un proces pentru viol.

La debutul campaniei, Partidul Conservator al lui Johnson are un avans de 7%-17% faţă de Partidul Laburist, cu toate că sociologii avertizează că modele lor se erodează din cauza Brexitului.

„Haideţi să încheiem Brexitul”, a afirmat Johnson în faţa reşedinţei sale oficiale din Downing Street, adăugând că liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, va aduce mai multe turbulenţe cu noi referendumuri referitoare la apartenenţa la UE şi independenţa Scoţiei.

„Veniţi alături de noi să facem Brexitul şi să ducem ţara asta mai departe sau, şi aceasta este alternativa pentru anul viitor, vom petrece tot anul 2020 într-un spectacol de groază cu noi temeri şi amânări”, a spus premierul.

Johnson a spus că Jeremy Corbyn urăşte bunăstarea, fiind astfel la fel ca liderul sovietic Josef Stalin, care a trimis milioane de oameni să moară în lagăre de concentrare.

Corbyn a spus că astfel de remarci sunt „un nonsens” cu care vin super-bogaţii pentru a evita să plătească mai multe taxe.

În acelaşi timp, preşedintele Partidului Conservator, James Cleverly, şi-a petrecut dimineaţa apărând distribuirea unui video trucat al unui politican rival din Partidul Laburist, în loc să participe la lansarea campaniei lui Johnson.

Un alt conservator proeminent, Jacob Rees-Mogg, şi-a cerut scuze, marţi, după ce a sugerat că victimele incendiului din clădirea londoneză Grenfell Tower ar fi trebuit să apeleze la bunul simţ de a igona instrucţiunile pompierilor de a sta în clădirea care ardea.

Johnson, în vârstă de 55 de ani, speră că va câştiga o majorritate suficientă în Parlament pentru a fi adoptat acordul pe care l-a convenit luna trecută cu autorităţile de la Bruxelles şi pentru a scoate Marea Britanie din UE la sfârşitul lunii decembrie sau în ianuarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: