Izmir, Turcia: tradiţional, modern şi eurodezabuzat
0”Noi apreciem proiectul european, ca proiect al păcii, dar ni se aplică un dublu standard. Tot mai mulţi turci îşi pierd încrederea.”, spune şeful biroului ziarului Zaman din Izmir ( 4 milioane de locuitori, a treia metropolă a Turciei). Mai puţin de 40 la sută dintre turci au acum încredere în Uniunea Europeană, faţă de `80 la sută la finele anilor `90.
Suntem la masa de prânz, cu iskender kebap – una dintre emblemele culinare turceşti – însoţit de un pahar cu ayran. Acest amestec tonifiant de iaurt sărat îndoit cu apă tocmai a fost declarat de statul turc drept băutură naţională. Şi asta, în paralel cu o campanie puternică împotriva băuturilor alcoolice. O lege extrem de restrictivă a trecut de Parlament şi, potrivit acesteia, vânzarea de alcool va fi interzisă după ora 10 seara. Publicitatea va fi şi ea interzisă, scenele din filme în care personajele beau alcool vor fi blurate. Promulgarea nu va fi o problemă. Turcia ”profundă”, Turcia tradiţionalistă, Turcia majoritară susţine proiectul antialcool, iar guvernanţii ştiu asta.
E greu de estimat ce efecte va avea legea asupra puternicei industrii a turismului sau cum va afecta actul normativ produse locale precum berea, celebrul raki ( corsepondentul uzo-ului grecesc ) ori vinurile care începuseră, timid, să-şi facă un loc pe piaţă. Ce se va întâmpla cu viaţa din Izmir, socotit cel mai liberal oraş al Turciei, fief al opoziţiei republicane? Un oraş care, mai ales în serile de weekend, se animă precum orice metropolă europeană.
Dar este Turcia europeană? Colegii jurnalişti turci spun că, din punctul lor de vedere, proiectul european rămâne valabil pentru ţara lor, dar pentru vremuri viitoare, când Europa însăşi se va simţi mai bine. ”Îi vedem pe liderii europeni cum se ceartă şi nu pot lua decizii împreună. Şi atunci, cum să nu scadă încrederea oamenilor?”, vine explicaţia.
În plus, anii îndelungaţi care au trecut de la depunerea cererii de aderare (1987), ritmul de melc al negocierilor ( demarate în 2005 şi fără perspectivă de finalizare) plus deranjanta chestiune a vizelor i-au făcut pe turci să creadă că, de fapt, nu vor fi primiţi niciodată. Deşi, recunosc interlocutorii mei, vina pentru întârziere trebuie căutată în ambele părţi. Pot spune că aţi devenit nişte ”eurodezabuzaţi”? îi întreb. Sunt cu toţii de acord.
Colegii turci vor să afle cum este privită Turcia de către români. Încep prin a le spune că, recent, Festivalul Turcesc, desfăşurat în parcul Herăstrău din Bucureşti, a fost un mare succes de public şi pun aceasta pe seama serialului tv ”Suleyman Magnificul”. Un serial care a obţinut audienţe record în toată lumea musulmană şi în Balcani, adică acolo unde Imperiul Otoman şi-a lăsat amprenta.
Reprezentantul postului StarTV ( care a produs serialul) zâmbeşte, ceilalţi se arată un pic neîncrezători. Nu demult, realizatorii au fost ”blestemaţi” de însuşi premierul Recep Tayyip Erdoğan, indignat de intrigile de alcov dar şi de faptul că sultanul era prezentat drept un mare amator de vinuri ( altfel, un fapt probat istoric).
Jurnaliştii turci sunt însă cu toţiii de acord atunci când le spunem că, pentru noi, Turcia de azi înseamnă ”expansiune”. Îi întrebăm, la rândul nostru, despre jurnaliştii turci aflaţi actualmente în închisori, potrivit rapoartelor instituţiilor pentru drepturile omului. Primim răspunsuri apropiate de cel oficial – unii au comis infracţiuni de drept comun şi doar se folosesc de caitatea de jurnalist, alţii au fost amestecaţi în organizaţii teroriste şi au folosit, pentru acoperire, cartea de jurnalist. Carte eliberată, în Turcia, de un organism guvernamental şi care îi aduce purtătorului numeroase avantaje...
Ne aflăm în Izmir pentru a vedea cum funcţionează unul dintre cele mai interesante proiectele de susţinere a expansiunii culturale şi politice ale Turciei contemporane.
Reţeta ar funcţiona cam aşa: se înfiinţează o fundaţie, finanţată de cele mai bogate grupuri economice – ştiţi povestea cu restituirea către societate a unei părţi din profit... Apoi, fundaţia centrală sprijină o reţea de fundaţii educaţionale, înfiinţate în mai multe ţări. Printre care şi România. La rândul lor, aceste fundaţii organizează acţiuni la scară internaţională pentru sprijinirea imaginii şi, da, intereselor statului.
În mijlocul acestui proiect se găseşte Fethullah Gülen, considerat unul dintre cei mai influenţi gânditori ai lumii contemporane, promotor al îmbinării islamului moderat cu ştiinţa şi democraţia multipartinică. Şi unul dintre favoriţii puterii de la Ankara. Iar evenimentul este Festivalul Internaţional şi Olimpiada de limbă turcă. Aceasta din urmă, o competiţie deschisă tinerilor din afara Turciei şi care nu au turca drept limbă maternă. Ambiţia Turciei este să facă din limba sa una de circulaţie internaţională. Şi aceasta,inclusiv contribuind la formarea de elite, în ţările unde şcolile turce funcţionează.
În paralel cu olimpiada şcolară este deschisă o expoziţie culturală, realizată de elevii şcolilor turce de pe cinci continente. Pavilionul românesc, o reprezentare a Castelului Bran, care în ţară ar putea stârni multe discuţii în contradictoriu, are aici un mare succes.
Peste 2,5 milioane de oameni au vizitat expoziţia culturală şi au avut loc 80 de spectacole, printre care şi al elevilor din România. Izmir tocmai şi-a depus candidatura pentru Expo 2020, iar expoziţia şi olimpiada de limbă turcă sunt adevărate demonstraţii de forţă. Şi este interesant să vezi cum o organizaţie apropiată guvernului de la Ankara sprijină proiectul din principalul fief al opoziţiei.
Este acest amestec de tradiţional şi modern, de etatism şi liberă iniţiativă, o parte a Europei? Pleci din Izmir cu senzaţia că ai rămas, totuşi,în Europa, deşi ai parcă păşit în afara ei. Nu părăsesc însă marele oraş fără a-mi cumpăra un suvenir: un CD cu ”mehter marşi” – muzică militară otomană. Adică, originalul muzicii militare, fiindcă genul a fost inventat chiar de otomani...
Se încarcă comentariile...
