Graba strică treaba. Experţii îi cer lui Macron să nu se precipite cu restaurarea Catedralei Notre-Dame şi să nu facă derogări

Graba strică treaba. Experţii îi cer lui Macron să nu se precipite cu restaurarea Catedralei Notre-Dame şi să nu facă derogări

Catedrala Notre-Dame, după incendiu

Peste o mie de experţi în patrimoniu i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron, într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul francez Le Figaro, să evite "precipitarea" în ceea ce priveşte restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris şi să nu încalce regulamentele din domeniul protejării patrimoniului, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Să nu înlăturăm complexitatea gândirii care trebuie să înconjoare acest şantier, în spatele unui afişaj al eficacităţii", au declarat 1.170 de arhitecţi, experţi în conservare şi profesori francezi şi din străinătate în acest text publicat online în ediţia de duminică a cotidianului Le Figaro, după ce preşedintele Franţei a promis că va reconstrui în cinci ani catedrala Notre-Dame, o bijuterie a artei gotice, distrusă parţial de un incendiu în urmă cu două săptămâni.
 
"Să ne acordăm timpul necesar pentru a găsi calea cea mai bună şi, atunci, da, vom fixa un termen ambiţios pentru o restaurare exemplară", au pledat ei.
 
Semnatarii textului, printre care s-a aflat şi expertul în conservarea monumentelor naţionale Laurent Alberti, critică alegerea guvernului francez de a adopta pentru acest şantier un proiect de lege ce autorizează derogări de la normele de protecţie patrimonială.
 
"Alegerile pentru restaurarea monumentului trebuie să se facă având o abordare scrupuloasă, bine gândită, a deontologiei", au adăugat ei în acel text, intitulat "Monsieur le President, ne dessaisissez pas les experts du patrimoine!" ("Domnule preşedinte, nu îi privaţi pe experţii în patrimoniu de responsabilităţile lor!").
 
Mai multe voci din universul culturii, inclusiv cele ale jurnalistului radio-TV Stephane Bern şi fostului ministru al Culturii Jack Lang, şi-au exprimat la rândul lor preocuparea în legătură cu adoptarea acelor derogări.
 
Premierul francez a anunţat organizarea unui concurs international pentru refacerea turlei prăbuşite în incendiu. Concursul internaţional de arhitectură va permite găsirea unui răspuns la întrebarea dacă ar trebui reconstruită o turlă identică cu cea care s-a prăbuşit în incendiu, şi care data din secolul XVIII, ori, ar trebui realizată una nouă, adaptată tehnicilor epocii în care trăim, explică premierul Edouard Philippe.
 
O firmă olandeză propune să restaureze catedrala cu ajutorul imprimantelor 3D
 
O companie vrea să folosească cenuşa şi resturile catedralei Notre-Dame de Paris pentru a reconstrui elementele din piatră dispărute sau deteriorate în incendiu. Aceasta este o soluţie mai economică şi mai rapidă decât metodele tradiţionale, care însă nu au fost niciodată folosite pe un astfel de şantier, potrivit Le Figaro.
 
O companie olandeză, Concr3De, a propus să reconstruiască părţile lipsă din Notre-Dame graţie imprimantelor 3D. Mult mai rapidă şi mai ieftină decât dimensiunea pietrelor, această soluţie ar ajuta la respectarea termenului de 5 ani, dorit de preşedintele Emmanuel Macron pentru restaurarea completă a catedralei pariziene. 
 
Şi contrar numeroaselor tehnici propuse pentru reconstrucţie în acest scurt timp, tehnologia 3D a imprimantei se vrea foarte fidelă catedralei originale. 
 
"Credem că a reutiliza vechile materiale ne-ar permite să conservăm o mare parte din sufletul edificiului", explică Eric Geboers, cofondator al Concr3De.
 
Compania intenţionează să reutilizeze cenuşa strânsă de la locul incendiului şi să renască a doua oară elementele pierdute de la Notre-Dame. "A folosi tehnologiile cele mai moderne ar face dreptate sutelor de ani de evoluţie tehnologică în arhitectură", completează el.  
 
Concr3De intenţionează să folosească o tehnologie numită "flux de liant". Este vorba despre un amestec de pudră fină - aici va fi folosită cenuşă şi calcar zdrobit - şi cerneală, precum şi compuşi anorganici. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările