Fostul premier francez Francois Fillon s-a retras din Consiliile de Administaţie ale două mari companii din Rusia

Fostul premier francez Francois Fillon s-a retras din Consiliile de Administaţie ale două mari companii din Rusia

Francois Fillon FOTO EPA-EFE

Fostul premier francez Francois Fillon a decis să renunţe la posturile pe care le-a primit anul trecut la două mari companii din Rusia.

Ştiri pe aceeaşi temă

François Fillon, 67 de ani, premier al Franţei între 2007 şi 2012, făcea parte din 28 iunie 2021 din Consiliul de Administraţie al companiei de exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi Zarubejneft şi din 17 decembrie 2021 din Consiliul de Administraţie al companiei petrochimice Sibur.
 
Potrivit „Le Monde”, Fillon a decis să renunţe la cele două posturi. El îşi va anunţa oficial demisia duminică într-un editorial în „Journal du Dimanche”.
 
Unul dintre acţionarii Sibur este Kiril Şamalov, un fost ginere al preşedintelui rus Vladimir Putin.
 
Alţi foşti oficiali de rang înalt europeni care s-au alăturat consiliilor de conducere ale grupurilor petroliere ruseşti în anii recenţi sunt fostul ministru de Externe austriac Karin Kneissl în iunie 2021 şi fostul cancelar german Gerhard Schröder în 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările