Facebook a şters mai multe conturi false italiene, în contextul viitoarelor alegeri europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facebook a transmis că a şters mai multe conturi italiene de pe platforma sa, care erau false sau răspândeau informaţii false, înaintea alegerilor europarlamentare de la sfârşitul lunii, informează Reuters.

Uniunea Europeană a avertizat de ingerinţe străine în campania electorală pentru votul care va avea loc între 23 şi 26 mai, şi în aprolie, Comisia Europeană le-a cerut companiilor Google, Facebook şi Twitter să ia mai multe măsuri pentru a combate ştirile false, înainte de scrutin.

„Am îndepărtat o serie de conturi false sau duplicat, care încălcau regulile privind autenticitatea, precum şi mai multe pagini din cauza încălcării regulilor privind schimbarea numelui“, a transmis un purtător de cuvânt al Facebook în Italia, printr-un comunicat.

„Am acţionat şi împotriva unor pagini care au răspândit informaţii incorecte în mod repetat“, a mai spus el, adăugând că decizia a fost luată în urma unei investigaţii online a grupului activist Avaaz.

Avaaz a afirmat, duminică, că Facebook a şters 23 de conturi italiene cu un total de 2,46 de milioane de urmăritori, care răspândeau „informaţii false şi conţinut care provoacă diviziune“ în ceea ce priveşte subiecte precum imigraţia, vaccinarea şi antisemitismul.

Peste jumătate dintre conturile şterse susţineau fie Mişcarea 5 Stele, fie coaliţia de guvernare de la Roma, potrivit Avaaz.

Dornici să evite implementarea mai multor reguli dure, giganţii în tehnologie au promis, în octombrie, să lupte împotriva răspândirii ştirilor false. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite