UPDATE Încă un depozit de muniţii a explodat în Peninsula Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter @lapatina_ via Nexta
FOTO Twitter @lapatina_ via Nexta

Un alt depozit de muniţii a explodat, marţi dimineaţa, la o bază militară din Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Explozia s-a soldat cu doi răniţi, potrivit primelor informaţii de la faţa locului.

Noua explozie a avut loc în zorii zilei de marţi, în urma unui incendiu, la baza de lângă satul Maiskoe, în nordul Crimeei.

Potrivit şefului aşa-numitei Republici Crimeea, Serghei Aksionov, care s-a deplasat la faţa locului, doi civili au fost răniţi, iar autorităţile au evacuat satul.

Ministerul rus al Apărării a confirmat explozia şi a pus-o pe seama unui sabotaj, dar nu a precizat cine ar fi organizatorul sau autorul.

Kievul nu a revendicat niciun atac în zonă. În schimb, la fel ca în cazul exploziilor de săptămâna trecută de la baza aeriană Sakî, a făcut sugestii că Peninsula Crimeea nu e în siguranţă din cauza armatei ruse.

„Crimeea într-o ţară normală înseamnă Marea Neagră, munţi, odihnă şi turism, în timp ce sub ocupaţia ruşilor înseamnă explozii la depozite de muniţii şi un risc ridicat de moarte pentru invadatori şi hoţi”, a declarat consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.

Anton Geraşcenko, consilier al ministrului  de Interne al Ucrainei, a postat pe pagina sa de Twitter imagini cu cozi de maşini ce par că părăsesc Peninsula Crimeea. „Blocaj de 100 de kilometri în trafic, oamenii vor să părăsească Crimeea. Credeţi că într-un final ruşii au înţeles că este vorba într-adevăr de un război?”, se întreabă oficialul ucrainean în postare.

Depozitul de muniţii de lângă Maiskoe a explodat la fix o săptămână de la detonările produse la baza aeriană Sakî, soldate cu un deces şi distrugerea a cel puţion opt avioane de luptă.

Peninsula Crimeea, aflată din 2014 sub stăpânirea Moscovei în urma unei anexări ilegale, se află în prima linie a ofensivei duse de armata rusă în Ucraina. Avioane militare decolează aproape zilnic din bazele de aici pentru a lovi ţinte ale armatei ucrainene.

Şi totuşi, în pofida războiului din apropiere, Crimeea rămâne o destinaţie de vacanţă pentru mulţi ruşi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite