Din Ungaria până în Franţa, trecând prin Danemarca, Grecia, Marea Britanie, Austria, Italia, partidele extremiste au progresat peste tot. Astăzi, la aflarea cifrei fatale - 130 de deputaţi europeni pentru aceste partide - întrebarea nici nu mai este dacă Franţa, cu cei 25 de deputaţi ai FN, va trimite mai mulţi extremişti la Bruxelles decât Marea Britanie - ci dacă partidele de extrema dreaptă vor crea sau nu o alianţă. Ce este şi mai trist este că, exact ca în 2005, când aceeaşi Franţă spunea „Nu” unei viitoare constituţii europene, de vină pentru aceste ...evenimente este tot Europa.

Cel puţin aşa reiese din acuzaţiile care otrăvesc presa europeană: în Ungaria, unde Jobbik termină pe poziţia a doua, cu aproape 18% din voturi, şi trimite 4 deputaţi la Bruxelles, presa se miră şi crede că turnul Babel reprezentat de birocraţia de la Bruxelles va fi provocat această catastrofă.

La Paris este de-a dreptul ridicol: dreapta acuză stânga, stânga acuză dreapta, fiecare cere demisia celuilalt iar adevărul tocmai ce ieşi din gura lui Jean-François Copé, preşedintele UMP (dreapta): „cetăţenii şi-au dat seama că aceste alegeri nu influenţează atât de mult viaţa lor cotidiană, de aceea au votat acum Frontul Naţional, şi pe noi la alegerile municipale". Aproape că ar trebui să ne bucurăm: poate că, odată cu armata de extremişti europeni din Parlament, europenii vor realiza că scrutinul la care nu au votat sau au votat de silă chiar contează.

Vom plăti timp de cinci ani de zile un discurs minabil, revanşard, al urii, al groazei, al distrugerii.

Stânga nu înregistrează rezultate notabile decât în România şi Portugalia. Este o situaţie care din nou ar trebui să pună pe gânduri. Va trage această mişcare politică învăţăminte? Va înceta oare să mai copieze dreapta, în general, şi să îşi construiască discursul politic pe altceva decât pe „dreapta e de vină"?

Adevărul este că pentru aceste rezultate catastrofale de vină sunt partidele naţionale tradiţionale care, prin discursul lor gol de conţinut, lipsit de imaginar şi de imaginaţie, fără niciun sentiment european, partide care s-au axat toate pe politici naţionale şi nicidecum pe valori şi idealuri europene, partide care au uitat să amintească în discursul lor, cât de frumoasă şi cât de inextricabilă ne este Uniunea Europeană. UE nu a avut loc pe afişele electorale, iar cei care plătim această înşelătorie crasă suntem tot noi, cei 500 de milioane de locuitori ai Uniunii. Vom plăti timp de cinci ani de zile un discurs minabil, revanşard, al urii, al groazei, al distrugerii.

Europa a luat-o razna, mă tem. Europa a ales, prost, extremele, dar într-o manieră caricaturală, nu curajos, ca Europa care a decis la Eurovision, ci laş, preferând să se închidă într-un turn de fildeş, ridicând bariere între europeni, spunând NU celuilalt, celui de lângă noi, trimiţând valorile europene şi în general, identitatea europeană, la gunoi. Dacă noua identitate europeană este situată la polul extrem, dacă ea se bazează pe ură şi răzbunare, eu nu o mai revendic.