EURO 2016: Piloţii companiei Air France au intrat în grevă. Planurile microbiştilor ar putea avea de suferit

EURO 2016: Piloţii companiei Air France au intrat în grevă. Planurile microbiştilor ar putea avea de suferit

Piloţii de la Air France au intrat în grevă

Piloţii companiei naţionale aeriene din Franţa - Air France - au început sâmbătă o grevă de patru zile, care ar putea afecta planurile multor microbişti care vor să asiste la Campionatul European de Fotbal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit BBC, 30% din zborurile Air France au fost anulate sâmbătă.
 
Totuşi, compania aeriană a dat asigurări că zborurile spre oraşele în care se vor disputa meciuri de fotbal vor avea prioritate.
 
Sindicatul piloţilor spune că a recurs la această acţiune în semn de protest faţă de noul Cod al Muncii, care permite ca angajarea şi concedierea personalului să fie făcute mult mai uşor.
 
Greva celor de la Air France este doar una din multele acţiuni de acest gen la care au recurs sindicatele. În semn de protest faţă de Codul Muncii au încetat lucrul şi angajaţi din domeniul serviciilor de salubritate şi din sectorul de transport feroviar. Rafinăriile şi benzinăriile au fost afectate, de asemenea, de greve ale angajaţilor.
 
Această criză socială are loc în contextul în care Franţa este gazda Campionatului European de Fotbal, care a început vineri seară.
 
Preşedintele Franţei, François Hollande, a promis, vineri, că „statul va lua toate măsurile necesare“ pentru a face faţă grevelor, dar a lansat un avertisment la adresa sindicatelor. „Trebuie ca cei care sunt în mişcările (greviste n.red.) sau care le organizează să îşi asume responsabilitatea“, a afirmat preşedintele Franţei.
 
Autorităţile franceze au luat, de asemenea, măsuri sporite de securitate din cauza temerilor legate de posibilitatea comiterii unor atentate. 90.000 de poliţişti, jandarmi şi agenţi de securitate privaţi au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările