Disidentul Roman Protasevici a reapărut pe Twitter: „Revin, încet-încet, la viaţa de pe internet”

Disidentul Roman Protasevici a reapărut pe Twitter: „Revin, încet-încet, la viaţa de pe internet”

FOTO captură Twitter

Jurnalistul disident belarus Roman Protasevici, plasat în urmă cu circa două săptămâni în arest la domiciliu, a reapărut miercuri pe Twitter şi a negat acuzaţiile că ar fi fost torturat de autorităţi, cum a mai făcut-o şi în apariţiile sale televizate.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Bună, prieteni. Acesta este noul meu cont de Twitter. Revin, încet-încet, la viaţa de pe internet. Îmi puteţi scrie în orice moment. Mă voi strădui să vă răspund cât de repede posibil”, s-a anunţat pe contul lui Roman Protasevici, potrivit Reuters. La doar zece ore de la crearea profilului de Twitter, tânărul a strâns aproape 3.000 de urmăritori.
 
Protasevici, un critic al liderului autoritarist Alexander Lukaşenko şi al represiunii acestuia împotriva opoziţiei, a fost arestat împreună cu prietena sa la Minsk pe 23 mai după ce autorităţile au deturnat zborul Ryanair de la Atena la Vilnius şi l-au obligat să aterizeze în capitala Belarusului, provocând condamnare internaţională şi sancţiuni economice asupra companiei aeriene naţionale şi aunor înalţi oficiali.
 
Tânărul de 26 de ani, care este acuzat că a organizat revolte, ar putea primi până la 15 ani de închisoare dacă ar fi condamnat.
 
Protasevici, care a avut mai multe apariţii la televiziunea de stat din Belarus de la arestarea sa, a spus că răspunde singur şi fără supraveghere la mesajele urmăritorilor.
 
Reuters nu a putut să verifice dacă contul îi aparţine lui Protasevici sau dacă îşi redactează comentariile fără asistenţă.
 
Întrebat de un utilizator de Twitter cum a reuşit să rămână optimist în timp ce era supus torturii, Protasevich a negat că ar fi fost maltratat de autorităţi în timp ce se afla în arest.
 
„Repet încă o dată că nu au existat torturi. Cel puţin ar fi fost o prostie să mă tortureze în măsura în care toată atenţia lumii era concentrată asupra situaţiei”, a răspuns el.
 
 Opoziţia din Belarus a acuzat autorităţile că folosesc mărturisiri video care par constrânse pentru a descurajeza populaţia să se ralieze oponenţilor lui Lukaşenko.
 
Ţările occidentale l-au condamnat pe Lukaşenko pentru aterizarea forţată a zborului Ryanair şi au intensificat sancţiunile economice împotriva Minskului. Multe ţări europene au impus restricţii privind spaţiul aerian companiei aeriene naţionale bieloruse Belavia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările