De ce îi curtează Viktor Orban pe alegătorii din diasporă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maghiarii care trăiesc în ţările limitrofe Ungariei s-au bucurat de o atenţie specială din partea politicianului de la Budapesta pentru că voturile lor pot fi cruciale pentru obţinerea unei majorităţi confortabile în parlament după legislativele de duminică.

Vizite repetate, scrisori în care-i încurajează pe maghiarii din afara graniţelor să se înscrie pe listele electorale: liderul naţionalist, de la Budapesta care vizează un al treilea mandat consecutiv de premier, a depus toate eforturile pentru a-şi securiza voturile acestui electorat. În urmă cu patru ani, 95 la sută din maghiarii de peste hotare au votat cu partidul lui Viktor Orban, scrie L’Express. Aproximativ două milioane de maghiari trăiesc în afara graniţelor Ungariei, consecinţă a destrămării acestei ţări în 1920 prin tratatul de la Trianon, impus după înfrângerea Austro-Ungariei în primul război mondial.

Iar sentimentul etnicităţii a rămas puternic în această diasporă, după cum o demonstrează atmosfera de pe stadionul de fotbal din localitatea Dunajska Streda (Dunaszerdahly în limba maghiară), de pe malul slovac al Dunării: Cântece în limba maghiară, steaguri în culorile Ungariei Mari , constată publicaţia franceză.

 „Patria noastră este Ungaria“, spune Gabor Racz, rezident al acestui oraş de 23.000 de locuitori.
După revenirea la putere în 2010, Orban a sesizat imediat avantajele de care putea beneficia de pe urma acestui potenţial electorat. În consecinţă a promovat două legi care acordau acestor etnici maghiari din statele vecine naţionalitate ungară şi drept de vot, inclusiv prin corespondenţă.

Dacă Slovacia, unde trăiesc o jumătate de milion de etnici maghiari, a luat imediat măsuri, interzicând deţinerea unei a doua cetăţenii, în alte state, mai mult de un milion de etnici maghiari au solicitat paşaportul maghiar, în principal în România, unde trăiesc mai mult de jumătate din această diasporă.

Această abordare, care a fost însoţită de finanţarea şcolilor şi instituţiilor de limbă maghiară din ţările vecine, s-a dovedit a fi mai mult decât utilă pentru Fidesz.

„Orban vorbeşte în termeni naţionali şi etnici, vorbeşte cu ungurii care trăiesc pe cealaltă parte a graniţelor“, a declarat pentru AFP Nandor Bardi, istoric la Academia de Ştiinţe din Budapesta. Şi în felul acesta Fidesz a tăiat craca de sub picioarele principalului său concurent, partidul de extrema dreaptă Jobbik, subliniază Bardi.

Extinderea dreptului de vot în diasporă a fost totuşi puternic criticată de opoziţia de stânga, care spune că aceşti noi cetăţeni maghiari ar trebui să şi plătească impozite în Ungaria dacă vor să voteze. O propunere respinsă Agota Cinege, o alegătoare Fidesz, de 30 de ani, din partea minorităţii maghiare din Cluj. „Ca cetăţeni, trebuie să avem aceleaşi drepturi ca şi cei din Ungaria, chiar dacă nu plătim impozite", spune ea.

Diaspora da, expatriaţii ba

Opoziţia mai reclamă faptul că, în mod paradoxal, maghiarii din Ungaria care au părăsit ţara şi trăiesc în străinătate nu pot să voteze prin corespondenţă.

„Guvernul ar putea acorda cu uşurinţă dreptul de a vota prin poşta şi pentru expatriaţi, dar nu a făcut acest lucru în opt ani, deoarece aceştia sunt tocmai aceia  care au părăsit Ungaria din cauza politicilor lui Orban“, spune indignat Miklos Hajnal , purtător de cuvânt al noului partid centrist-liberal Momentum.

În 2014, totuşi, participarea electorală a diasporei a rămas sub aşteptările guvernului.

“Orban a sperat că cei un milion de deţinători de paşapoarte noi s-ar transforma într-un milion de alegători recunoscători, dar acest lucru nu s-a întâmplat“, spune analistul Robert Laszlo, de Institutul Political Capital de la Budapesta din Budapesta.

Cele 130.000 de voturi ale diasporei, dintr-un total de aproximativ 5 milioane, au permis totuşi Fidesz-ului şi lui Viktor Orban să-şi păstreze majoritatea de două treimi în Parlament, după legislativele din urmă cu patru ani.

În patru ani, înregistrarea alegătorilor maghiari din diasporă s-a dublat, iar cel puţin 250.000 dintre aceştia vor şi vota acum, conform previziunilor.

„Este ca şi cum un nou oraş plin de alegători Fidesz a apărut brusc", a remarcat comentatorul Jozsef Spirk pe site-ul independent 24.hu.

Contingent care, potrivit analiştilor, s-ar putea dovedi preţios după lovitura care a reprezentat-o pentru Fidesz pierderea surprinzătoare a unuia din bastioanele sale, oraşul Hodmezovasarhely (sud-est), la alegerile locale de luna trecută.

La votul de duminică, cei 7,9 milioane de alegători ungari vor decide numele celor 199 de membri ai parlamentului unicameral de la Budapesta pe baza unui sistem de vot mixt. Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste. Opoziţia, fragmentată atât la stânga, cât şi la dreapta Fidesz, nu va avea ocazia de a se uni în spatele unui singur candidat într-un al doilea tur.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite