Cum vom preveni o viitoare catastrofă naţională?
0La finalul unei efemere prezenţe, într-un studiou de televiziune - unde am avut şansa să am interlocutor pe ex-ministrul apărării naţionale ce a girat procesul integrării noastre în NATO, iar ca moderator pe un teleast cunoscut anterior ca un jurnalist cumpătat - am primit o revistă care mi-a...ars ochii, cu titlul de pe copertă.
TItlul care taie respiraţia oricărui român, de bună credinţă, este: 27 iunie 1940 CUM AM CEDAT BASARABIA.
Apoi, chiar în pagina 5 reţine privirea titlul unui editorial aparte: Urmările unei catastrofe naţionale.
De aici şi invitaţia mea la o necesară reflecţie publică.
Cum vom preveni o viitoare catastrofă naţională?
Interogaţia mea este pur comparativă şi nimic mai mult.
Citez din editorialul menţionat:
„Cedarea fără luptă a Basarabiei, în iunie 1940, rămâne cel mai dureros moment pentru mentalul colectiv românesc.”
Aşa este. Îmi aduc aminte de primul meu dialog cu poeta Leonida Lari.
Mă privea cu durere, când mi-a spus, revoltată:
”De ce nu au luptat atunci românii, măcar o zi, câteva ore, câteva minute?...”
Parcă mi-a întors un cuţit în inimă. Şi tot ea mă întreba, retoric, când va fi anulat, de facto, pactul Ribbentrop-Molotov, acest adevărat blestem pe destinul neamului românesc?
____________________________________________
1939. Primirea la Moscova a lui Joachim von Ribbentrop
____________________________________________
Putea fi anulat de la primul Pod de Flori peste Prut.
Dar frica de Moscova, cea care a determinat moartea lui Ion Antonescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, l-a făcut pe cel mai longeviv preşedinte postdecembrist al ţării să...nu rişte nimic.
Mă întreb, aşa, într-o doară, dacă:
1. memoriile întâiului şef de stat, după decembrie 1989, vor cuprinde referiri, oneste, despre acest moment,
2. confesiunile scrise ale secundului vor avea trimiteri, nemăsluite, despre pierderea Insulei Şerpilor,
3. actualul preşedinte va evoca undeva, cândva, ceea ce se pare că ar fi fost o discuţie francă, cu omologul de la Kremlin, pe tema pactului mai sus menţionat.
Oricum, place sau nu, doar ultimul, în ordinea enumerării, a probat că este un lider unionist.
Editorialul care mi-a provocat aceste simple rânduri-gânduri menţionează şi “suferinţele care aveau să vină pentru milioane de români”.
Dar milioane suferă şi azi, dincolo de Milcovul devenit... Prut!
Unii de dor de Patria Mamă.
Alţii de dor de ducă în Europa, exasperaţi de sărăcia de acasă.
Alţii de dor de epoca sovietică, ce le pare acum ca una în care predecesorii lor se scăldau, la modul figurat, desigur, doar în căzi de baie pline cu...lapte şi miere.
Apoi autorul editorialului biciuieşte luciditatea adormită a cititorului atenţionându-l asupra intenţiei de a prezenta
“lipsa completă de pregătire a României, pentru timpurile pe care le trăia. Vestea ultimatumului sovietic îi ia pe toţi prin surprindere, de la Rege la consilierii săi, de la miniştri la generalii Armatei. Pare că toţi aceşti oameni trăiau pe altă planetă.”
Dar cum stă astăzi România?!
Din experienţa proprie m-am convins că şi atunci când devenise Inamicul Public Nr.1, pentru opoziţia de ieri, guvernanţii de azi, şeful actual al statului rămânea cel mai informat compatriot.
Chiar dacă această afirmaţie nu place.
Consilierii săi? Duşul rece, al exilului temporar, din scurta vară fierbinte a ţării, în anul 2012, le-a întărit deprinderea de a privi, zilnic, spre Statuia Libertăţii, de peste Ocean...
Miniştrii? Mă abţin.
Generalii Armatei? Aşa cum i-am văzut la funeraliile, deloc naţionale, ale generalului Mihail Popescu - cu diferenţe de manifestare ce ţin de capacitatea fiecăruia de a disimula revolta – fierb. Aţi citit bine.
Asta pentru că avem două armate.
Una compusă din Forţa Expediţionară Românească, a cărei capacitate combativă nu o are niciunul din organismele militare ale statelor aliate, sau nu, din vecinătatea noastră.
Alta alcătuită din Unităţile Supravieţuitoare Austerităţii.
Este drept. Suntem o ţară membră în NATO şi cu un parteneriat strategic cu Statele Unite, pecetluit cu sângele conaţionalilor căzuţi la datorie, în trei teatre de operaţiuni militare.
Pentru care, dacă memoria nu mă înşeală, premierii predecesori actualului şef de guvern nu au declarat zi de doliu naţional. Şi aveau dreptate.
Doar plecaseră voluntari, în spaţiul ex-iugoslav, ulterior în cel afgan, apoi irakian.
Şi ce dacă purtau Tricolorul în inimă şi pe mâneca uniformei?
Dacă făceau turism individual se schimba situaţia. Aşa nu…
Poate fi comparat Consiliul de Coroană, din 1940, cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, din anul 2013?...
Greu de spus. Nu vă pripiţi nici dumneavoastră!
Dar autorul editorialului invocat lansează un avertisment dureros:
”De multe ori, în istoria României, elitele au luat decizii catastrofale pentru Ţară. Să fim atenţi!”
Şi mă întreb dacă acum, în anul 2013, verbul a lua ar trebui folosit tot la timpul trecut, sau la viitor?
__________________________________________________________________
Noiembrie 1940. Joachim von Ribbentrop îl primeşte, la Berlin, pe Viaceslav Molotov:
Se încarcă comentariile...
