Cum a rezolvat Amsterdamul problema alcoolicilor, printr-un program controversat

Cum a rezolvat Amsterdamul problema alcoolicilor, printr-un program controversat

Unii dintre alcoolici susţin că implicarea în programul fundaţiei Rainbow,le-a oferit mai multă motivaţie pentru a bea mai puţin şi a-şi reorganiza viaţa.

Primăria din Amsterdam a găsit o soluţie inedită pentru menţinerea curăţeniei în oraş, reuşind în acelaşi timp să abordeze cu succes problema comportamentului antisocial al alcoolicilor, oferindu-le acestora bere pentru munca prestată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 În fiecare dimineaţă, la ora nouă, câteva zeci de alcoolici se adună într-o curte din oraşul olandez în aşteptarea repartizării sarcinilor de curăţire a străzilor. Contrar aşteptărilor, nu sunt nici prestatori ai muncii în folosul comunităţii şi nici voluntari. 

Pentru o zi de muncă, oamenii primesc 10 Euro, jumătate de pachet de tutun şi cinci halbe de bere: două la începutul zilei, două la prânz şi una după finalizarea muncii. Un pragmatism tipic olandez, de neimaginat pentru alte state europene, care se dovedeşte a fi însă deosebit de eficient.

„Acest grup de alcoolici provoca o mulţime de probleme în parcurile Amsterdamului: bătăi, zgomot, remarci indecente referitoare la femei şi multe altele“, a declarat Gerrie Holterman, preşedintele Fundaţiei Rainbow, iniţiatoarea acestui proiect finanţat de statul olandez şi de donaţii private.

„Scopul este să le dai o ocupaţie ca să nu mai provoace probleme în parcuri“, a mai spus Holterman pentru agenţia AFP.

Alcoolicii sunt împărţiţi în grupuri de câte zece persoane, iar fiecare grup munceşte trei zile pe săptămână. Ziua de lucru începe în jurul orei nouă, după ce lucrătorii şi-au primit cele două beri şi cafea, dacă doresc. Gerrie Holterman notează consumul de bere al fiecărei persoane, dar atmosfera generală este una de încredere, spune ea. „Dacă eu am treabă, ei îşi notează singuri cât au băut“.

Unul dintre bărbaţii prezenţi în program a mărturisit că dacă nu ar primi berile, nu ar veni. „Avem nevoie de alcool pentru a trăi, acesta este, din păcate, dezavantajul alcoolismului“, a declarat pentru AFP olandezul în vârstă de 45 de ani care nu a lucrat niciodată în viaţa sa şi a fost condamnat pentru violenţă.

La prânz, echipele se întorc şi primesc a doua rundă de alcool, dar şi o masă caldă, înainte de a se întoarce din nou pe străzi pentru tura de după-amiază. În jurul orei 15.30, ziua de lucru se încheie.

„Trebuie să vedeţi lucruri în acest fel: toată lumea are ceva de câştigat“, crede preşedintele Fundaţiei Rainbow.

Rezidenţii cartierelor din apropiere sunt şi ei mulţumiţi de rezultatele acestui proiect şi îi salută pe participanţi.

„Fac ceva folositor, în loc să stea degeaba în parc“, a declarat o femeie care locuieşte în apropierea fundaţiei.

Unii dintre alcoolici susţin că implicarea în programul fundaţiei le-a oferit mai multă motivaţie pentru a bea mai puţin şi a-şi reorganiza viaţa. Ei primesc bere light, cu 5% alcool, faţă cea de 11-12% pe care obişnuiau să o bea în mod regulat.

Mai multe articole despre alcoolism

Berea care duce în ispită: „Prima înghiţitură este cea care te îmbată“

Organizaţia Alcoolicii Anonimi îşi avertizează membrii că „prima înghiţitură este cea care te îmbată“, amintind astfel că nu este nevoie de o cantitate mare de alcool pentru ca dependentul să îşi reia obiceiul.

Potrivit unui articol apărut în revista „Time“, ultimele cercetări susţin această teorie: gustul berii conduce la creşterea nivelului de dopamină din zonele cerebrale asociate cu plăcerea, iar efectul este mai intens resimţit de către cei care provin din familii în care alcoolismul este o problemă.

„Ion cinsteşte de la 15 ani şi fumează un pachet pe zi“. Portretul moldoveanului care consumă alcool şi ţigări

Sociologii au creat portretul moldoveanului care consumă alcool şi ţigări. Ion al nostru bea încă din tinereţe şi fumează oriunde: pe stradă, acasă şi la serviciu, dar nu urcă beat la volan pentru că se teme de amenzi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările