Coronavirus. Puţin peste 100 de decese în ultimele 24 de ore în Spania. Madridul şi Barcelona rămân sub regimul de izolare

Coronavirus. Puţin peste 100 de decese în ultimele 24 de
ore în Spania. Madridul şi Barcelona rămân sub regimul de izolare

FOTO Getty Images

Autorităţile spaniole au anunţat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost depistate peste 530 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi că numărul deceselor a scăzut până la nivelul înregistrat la jumătatea lunii martie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimele 24 de ore, în Spania au fost înregistrate 102 decese provocate de noul coronavirus, aceasta fiind cea mai mică cifră înregistrată din 16 martie şi până în prezent.

Cât priveşte contaminările, pentru ultimele 24 de ore au fost raportate 539.

Totalul cazurilor de Covid-19 înregistrate în Spania de la începutul epidemiei a depăşit 230.000, iar cel al deceselor a ajuns la 27.561.

În Spania, ţară cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, au fost efectuate până în prezent 3 milioane de teste pentru depistarea noului coronavirus, potrivit TVE.

După ridicarea stării de urgenţă, începând cu 4 mai, toate teritoriile spaniole au intrat în Faza 0 de relaxare a măsurilor. Excepţie au făcut La Gomera, El Hierri, La Graciosa şi Formentera, care au trecut direct la Faza 1. 

Guvernul a anunţat planul de ieşire din izolare de patru faze (0, 1, 2 şi 3) care se vor succeda asimetric, pe fiecare regiune, în funcţie de îndeplinirea unor factori determinanţi.

Pe 11 mai, 11 comunităţi autonome au trecut în Faza 1 şi, pe 18 mai, acelaşi lucru vor face şi restul, mai puţin Madrid, aria metropolitană a Barcelonei şi mai mult de jumătate din Castilla y León, cele mai afectate regiuni.

Această nouă fază presupune deschiderea micilor magazine, a hotelurilor (mai puţin zonele comune), a bibliotecilor şi muzeelor - la o capacitate de 30%, a teraselor (50% din capacitate), şi va fi permisă organizarea de spectacole cu mai puţin de 30 de spectatori. Vor fi permise întâlnirile de până la 10 persoane din aceeaşi familie în locuinţe şi pe terase.

Astfel, 70% din populaţia Spaniei, aproximativ 32 de milioane de oameni, vor intra luni în Faza 1, în timp ce 14 milioane de oameni vor rămâne în Faza 0, iar 45.000 vor trece în Faza 2, după cum a explicat ministru Sănătăţii, Salvador Illa.

Comunităţile Madrid şi Castilla y León şi Barcelona vor rămâne în Faza 0, cu ceva mai puţine restricţii, până cel mai devreme pe 25 mai.

La nivel mondial, au fost înregistrate peste 4,5 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 307.000 de decese cauzate de noului coronavirus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: