Comisia Europeană câştigă procesul cu AstraZeneca. Compania, obligată să livreze vaccinurile anti-COVID promise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccin AstraZeneca FOTO: Vaccin Astra Zeneca / Inquam Photos / Octav Ganea
Vaccin AstraZeneca FOTO: Vaccin Astra Zeneca / Inquam Photos / Octav Ganea

Tribunalul din Bruxelles a decis, în primă instanţă, vineri, că AstraZeneca este obligată să livreze zeci de milioane de doze ale vaccinului său anti-Covid Uniunii Europene după ce Comisia Europeană a dat în judecată compania pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, scrie Hotnews.

Instanţa a ordonat AstraZeneca să livreze de urgenţă 50 de milioane de doze ale vaccinului său anti-Covid până pe 27 septembrie 2021. 

Conform calendarului, 15 milioane de doze ar trebui să fie livrate până pe 26 iulie, 20 de milioane de doze până pe 23 august şi alte 15 milioane de doze până pe 27 septembrie. 


În cazul în care nu se va conforma, AstraZeneca va fi nevoită să plătească despăgubiri de 10 euro pentru fiecare doză pe care nu a livrat-o.

Judecătorul a motivat decizia prin faptul că AstraZeneca a comis o încălcare gravă a obligaţiilor sale contractuale faţă de UE. Instanţa a notat de asemenea că AstraZeneca ar fi trebuit să depună toate eforturile pentru a livra vaccinurile în calendarul convenit, inclusiv cele de la fabricile britanice menţionate explicit în contract - mai ales date fiind întârzierile mari de livrări către UE, scrie Hotnews

Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a salutat decizia. „Această decizie confirmă poziţia Comisiei: AstraZeneca nu şi-a onorat angajamentele făcute în contract. Este bine să vedem că un judecător independent a confirmat acest lucru”, a afirmat von der Leyen.

Uniunea Europeană (UE) a cerut în luna mai ca laboratorul farmceutic anglo-suedez AstraZeneca să plătească despăgubiri în valoare de zece euro pe doza de vaccin împotriva COVID-19 - pe ziua de întârziere, în cadrul unui proces cu privire la întârzieri în livrări, şi cere totodată despăgubiri în valoare de cel puţin zece milioane de euro, relatează Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite